Ziua Portilor Deschise la Muzeul Olteniei Craiova

Ziua Culturii Naţionale, 15 ianuarie, este marcată de Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, prin organizarea evenimentului “Ziua Porților Deschise”. Accesul vizitatorilor va fi gratuit la toate cele trei secții ale sale: Istorie-Arheologie, Știinte ale Naturii și Etnografie, în intervalul orar 09.00-17.00.

Ziua Portilor Deschise la Muzeul Olteniei Craiova
Ziua Portilor Deschise la Muzeul Olteniei Craiova

Secția de Istorie-Arheologie (Str. Madona Dudu, nr.14), aduce în atenția publicului personalitatea omului de cultură Traian Demetrescu, unul dintre cei mai de seamă poeți ai generației sale. Cu această ocazie, vor fi expuse trei volume de versuri și proză ale scriitorului: “IUBITA”, “VERSURI” și “PAGINI ALESE DIN OPERA LUI TRAIAN DEMETRESCU – VERSURI ȘI PROZĂ”, ediții princeps. Traian Demetrescu s-a născut în orașul Craiova, la 5 decembrie 1866, și a murit , la 17 aprilie 1896. Ca vederi politice, a fost un însemnat adept al teoriilor socialiste. Cunoscut om de cultură, Traian Demetrescu si-a dedicate întreaga activitate idealurilor în care credea. De asemenea, cei interesați pot vizita, cu acest prilej, expozițiile de bază ale Secției de Istorie-Arheologie – “Oltenia Preistorică”, “Redescoperă Istoria” și “Oltenia Rediviva”.

– Secția de Științele Naturii (str. Popa Șapcă nr. 8) învită pasionații de științe să viziteze expozitia temporară ,,Mamifere din Patrimoniul Secției de Științele Naturii,, și „Planetarium pentru nevăzători”, dar și expoziiile permanente „Oltenia terra fossilis”, „Condiții fizico-geografice”, „Colecția de Minerale și Roci”, „Universul și sistemul nostru solar”;

– Secția de Etnografie (str. Matei Basarab nr. 16) vă oferă un popas în lumea icoanelor pe sticlă și lemn în cadrul expoziției temporare „Credință și har”, dar și o incursiune în lumea satului tradițional prin expozițiile permanente: „Facerea pâinii” și „Ritmurile vieții”
Organizarea evenimentului ,,Ziua Porților Deschise’’ a fost organizat ca eveniment de marcă în Anul Centenarului!

Scroll to Top