Muzeul Olteniei Craiova, Secția de Etnografie – Casa Băniei, organizează, în perioada 23 – 25 octombrie 2015, în Piața “Mihai Viteazul”, Târgul Meșterilor Populari, ediția a XXXVIII-a, un regal al tradițiilor și meșteșugurilor populare românești autentice, o reprezentare culturală dinamică ce implică deopotrivă responsabilitate științifică și valorică, de delimitare și creare a unui spațiu identitar autentic, în centrul Craiovei.
Deschiderea oficială a celei de-a XXXVIII-a ediții a Târgului Meșterilor Populari va avea loc vineri, 23 octombrie, ora 12.00, în Piața “Mihai Viteazul”, iar expoziția cu vânzare în aer liber și demonstrațiile meșterilor populari vor putea fi vizitate și admirate zilnic, până duminică, între orele 9.00 și 19.00. Sâmbătă, 24 octombrie, ora 13.00, vor fi decernate premiile festivalului, iar duminică, 25 octombrie, la ora 18.00, va avea loc închiderea oficială a târgului.
Muzeul Olteniei, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj și în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local, și-a propus ca, în acest an, prin invitarea a peste150 de meșteri reprezentând meșteșuguri tradiționale românești din peste 27 de județe (Maramureș, Harghita, Vâlcea, Argeș, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Hunedoara, Prahova, Suceava, Sălaj etc), să consolideze, la Craiova, la superlativ, marca identitară a Târgului Meșterilor Populari, printr-o multitudine de exprimări culturale.
Obiectele populare propuse în cadrul Târgului Meșterilor Populari, reflectă, în fapt, eforturile susținute ale specialiștilor Muzeului Olteniei Craiova, în cunoașterea și valorificarea meșteșugurilor populare autentice, a produselor de artă românească realizate de țesători, iconari, olari, cojocari, artizani în prelucrarea lemnului, pielăritului, împletitului, metalelor prețioase, creatori de costume populare, ce vor oferi craiovenilor, cu ocazia târgului, bucuria reîntâlnirii cu produsul artizanal tradițional, aparținând patrimoniului imaterial românesc.
Va fi expusă spre vânzare o gamă diversificată de artefacte ale artei și creației populare, de la costume populare la ceramică, obiecte casnice, textile, împletituri, ouă încondeiate, icoane pe lemn și sticlă, scoarțe țărănești, piese de port, tablouri lucrate în tehnica goblenului, obiecte din metal și material prețioase, produse alimentare tradiționale cum ar fi: afumături și brânză de Sibiu, cârnați, șuncă, caltaboși etc. De asemenea, vor fi prezenți apicultori cu produse specifice, cofetari cu bunatăți tradiționale, cozonaci, plăcintă, ciocolată, turtă dulce, halva, magiun, zacuscă, gem si diferite dulcețuri. Sunt invitați și producători de uleiuri comestibile tradiționale din floarea soarelui, semințe de dovleac, semințe de struguri, precum și producători de sucuri naturale.
Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, ora 13.00, selecția meșterilor fiind riguros analizată de către un juriu specializat, format din: președinte, dr. Florin Ridiche, manager Muzeul Oltenei Craiova, iar membrii, prof. univ. dr. Doina Ișfănoni – Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, dr. Ion Bălosu, șef Secție Etnografie – Muzeul Olteniei Craiova, dr. Albinel Firescu, șef Secție Etnografie – Muzeul Județean Gorj, dr. Ionuț Dumitrescu, șef Secție Etnografie – Muzeul Județean Vâlcea, Florentina Pleniceanu, muzeograf, Muzeul Regiunii Porților de Fier, Mehedinți, dr. Irinel Cănureci, dr. Roxana Deca, Anișoara Bălan, muzeografi în cadrul Muzeul Olteniei Craiova, și secretar, Loredana Durău, muzeograf, Muzeul Olteniei Craiova.
Programul manifestării:
VINERI, 23 octombrie
Ora 12.00, deschiderea oficială.
Orele 12.00 – 19.00, Târgul Meșterilor Populari.
SÂMBĂTĂ, 24 octombrie
Orele 9.00 – 19.00, Târgul Meșterilor Populari.
Orele 12.00 – Spectacol folcloric susținut de rapsodul popular Ion Crețeanu.
Ora 13.00 – Acordarea premiilor în cadrul evenimentului.
DUMINICĂ, 25 octombrie
Orele 9.00 – 18.00, Târgul Meșterilor Populari.
Ora 18.00 – Închiderea oficială a Târgul Meșterilor Populari.