Asociația ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, în calitate de organizator, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Comunei Stejari, Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Muzeul Județean de Istorie ”Alexandru Ștefulescu”, Direcția Județeană de Cultură și Patrimoniu Național, Centrul Județean pentru Conservarea Tradițiilor, Mitropolia Olteniei, prin Fundația ”Cuvântul care zidește” și Consiliul Județean Gorj, vă invită să participați la ediția a IV-a a Simpozionului “DE PE PLAIURI CAIMONE”, care va avea loc în perioada 21-23 august 2015.
Simpozionul cultural, științific și educativ nonconformist “DE PE PLAIURI CAIMONE” este programat în fiecare an, în penultima săptămână a lunii august, în județul Gorj.
Ediția a IV-a din acest an este dedicată victimelor civile provocate de situația politică din istoria noastră și istoria europeană.
În data de 22 august se va desfășura, pe teritoriul comunei Stejari, următorul program :
9.00 – Întâlnirea de pe pod
9.30 – Depunerea unor jerbe de flori
10.00 – Bine ați venit, Poftă bună!
11.00 – Deschiderea lucrărilor simpozionului
12.00 – 13.00 – Prezentarea de lucrări monografice și a altor referate
13.45 – Vizitarea Bisericii din Stejari
15.15 – Slujbă religioasă; Dezvelirea și inaugurarea monumentului; Înălțarea drapelelor
17.00 – Prezentare de lucrări științifice
19 .00 – Cina
23.30 – Acoperirea focului
23.45 – Moment de reculegere
În datele de 21 și 23 august se organizează, contra cost, excursii de documentare. Detalii și contact: Dna. Consilier Local Motorga Elena, tel. 0755/130 349.
Sursă foto: Google Maps