Culele sunt, alături de biserici, printre cele mai vechi construcții de pe pământul românesc, datând din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea. Actualmente, starea de conservare a majorității acestor importante monumente de arhitectură românească nu este deloc îmbucurătoare. Pentru a contribui la salvarea acestor dovezi palpabile și (încă) vizibile ale existenței poporului român într-o perioadă zbuciumată a istoriei neamului nostru, reprezentanții Uniunii Arhitecților din România – filiala euroregională Sud-Vest Oltenia au lansat în iulie 2012 o campanie – S.O.S. Culele din România – de salvare și introducere în circuitul turistic a culelor.
În comunicatul de presă emis de instituție, arhitecții și oamenii de cultură din cadrul Uniunii de Creatori din România au tras un semnal de alarmă asupra necesității urgentării demersurilor de salvare și repunere în valoare a acestor monumente istorice. Din păcate, cei în măsură să rezolve această situație delicată (instituțiile abilitate ale statului) au rămas impasibili și neimplicați, în timp ce monumente istorice definitorii pentru identitatea noastră națională, dar mai ales regională, se degradează văzând cu ochii.
Un exemplu concret și edificator ne-a fost oferit de membrii U.A.R. filiala Oltenia, care ne-au pus la dispoziție două imagini grăitoare ale casei-culă Eftimie Nicolaescu, datată în secolul al XIX-lea, din județul Gorj, sat Runcurel, comuna Mătăsari, aflată pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2010 (cod GJ-II-m-B-09365).
Într-o situație și mai neclară se află și mai cunoscuta culă Greceanu din satul Măldărești, județul Vâlcea, datată în secolul al XVIII-lea și inclusă pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2010 cu codul VL-II-a-A-09812.01. Deși bine conservat și întreținut, imobilul riscă să fie scos din circuitul turistic deoarece a fost retrocedat prin lege foștilor proprietari. În luna ianuarie 2013, Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a respins două amendamente la Proiectul Legii Bugetului de Stat pe anul 2013 ce solicitau suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu suma de bani necesară pentru răscumpărarea imobilului.
Echipa MonumenteOltenia.ro blamează lipsa de reacție a autorităților competente în vederea păstrării și salvării patrimoniului arhitectural al României și se alătură Uniunii Arhitecților din România – filiala euroregională Sud-Vest Oltenia în demersul său. În acest sens, vă invităm să semnați și să distribuiți petiția online S.O.S – Culele din România, sperând că împreună ne putem face auziți!