Săptămâna care tocmai a trecut a fost una plină de deplasări și evenimente care ne-au adus, încă o dată, într-unele din cele mai frumoase clădiri de patrimoniu din Craiova, respectiv Slatina. Despre unele dintre acestea am scris deja pe site, despre altele am postat pe Facebook, dar despre câteva acum vă povestim pentru prima dată. Curioși?
Lunea am început-o în microbuzul către Slatina, acolo unde urma să participăm la recepția lucrărilor la Muzeul Județean Olt, care a beneficiat de lucrări de renovare cu fonduri europene. Deși va mai dura până când fostul Palat Administrativ din Slatina, actualmente muzeu, își va deschide porțile pentru public, vă invităm să urmăriți când va avea loc inaugurarea acestuia pentru a-i trece pragul. După această vizită de lucru, am zăbovit puțin prin centrul vechi al orașului, unde am avut neplăcerea să constatăm că renovarea infrastructurii nu a atras după sine revitalizarea spațiului. Cele mai multe clădiri din centrul istoric sunt nelocuite, cu lacăte grele pe uși, aflate într-o stare avansată de degradare (tencuială decojită, ferestre sparte, decorațiuni căzute, balcoane metalice gata să cadă în cap trecătorilor pe de o parte, renovări kitsch-oase și geamuri termopan pe de alta). Puteți vedea aici cel mai trist album de fotografii de pe pagina noastră de Facebook…
Joi am trecut pragul Secției de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, găzduită în clădirea fostei Școli Centrale de Fete din Craiova, pentru a vizita două expoziții speciale. Prima dintre ele a fost cea dedicată aniversării a 100 de ani de la înființarea celei mai cunoscute instituții muzeale din regiune – Muzeul Olteniei. Cele trei săli de expoziție ne-au condus prin istoria instituției, dar și prin valoroase exponate de factură arheologică și etnografică. De departe cea mai originală parte a expoziției a fost cea realizată în colaborare cu Muzeul de Artă din Craiova, în cadrul căreia au fost reproduse, cu obiecte originale, interioare din casele Romanescu și Aman. Cu acest prilej, am văzut și ceasornicele de aur ale lui Alexandru și Aristiei Aman, despre care citiserăm nu cu multă vreme înainte într-un inventar făcut în anii 1930-1931 de Elena Farago, pe atunci directoare a Fundației Alexandru și Aristia Aman din localitate. Per total, expoziția “Muzeul Olteniei – 100 de ani de istorie” ni s-a părut una din cele mai interesante și atractive expoziții reușite de muzeografii olteni în ultima perioadă, în special datorită obiectelor rar expuse, dar și a mizanscenei originale. De vizitat!
Tot joi am vizitat și expoziția de fotografie din sala „Ștefan Ciuceanu” a Secției de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, ce conține imaginile participante la cea de-a șasea ediție a Salonului Municipal de Fotografie pentru Liceeni “Craiova în imagini”. Despre aceasta am apucat să scriem mai pe larg aici!
Ziua de joi ar fi putut fi cu ușurință votată cea mai ocupată zi a anului! După vizita la Muzeul Olteniei de peste zi, seara m-a prins alături de colegul blogger Daniel Botea în emisiunea Vocile Olteniei de la Digi24 Craiova, moderată de Mihai Firică. Am discutat despre Asociația Monumente Oltenia, despre patrimoniul cultural și locurile de vizitat ale orașului Craiova, dar și despre inițiative pe care le avem și la care avem nevoie de participarea voastră. Spre exemplu, ne-am gândi să mergem la un moment dat în grup la Muzeul de Artă. V-ar tenta o astfel de oportunitate?
Vineri am trecut cu viteza fulgerului pe la câteva instituții de cultură locale, pentru semnarea unor declarații de parteneriat pentru un proiect pe care îl vom depune mâine spre finanțare. În caz că ne ocolește norocoul, îl regândim, rescriem și propunem altor finanțatori, moment în care vă vom da și mai multe detalii. Ca de obicei, tot ce trebuie să faceți e să rămâneți alături de noi!