Monumentul funerar al lui Ulisse Boldescu, Craiova
Cod LMI: DJ-IV-m-B-08438
Categoria: B – monument de interes local
Natura: Monument memorial și funerar
Adresa: Str. George Enescu, nr. 78, în cimitirul Sineasca
Localitate: municipiul Craiova
Județ: Dolj
Monumentul funerar al lui Ulisse Boldescu, operă a sculptorului francez Theodore Riviere, este situat în Cimitirul Sineasca din Craiova. Ulisse Boldescu a fost primar al orașului Craiova în mai multe rânduri, fiind responsabil pentru o serie de inițiative care au schimbat fața orașului și au îmbunătățit condițiile de trai ale craiovenilor.
Despre Ulisse Boldescu
Ulisse (Ulise sau Ulysse) Boldescu s-a născut în 1850 la Botoșani. A făcut studiile primare și liceale la Iași, obținând licența în drept și doctoratul în științe politice și administrative la Bruxelles. În urma căsătoriei cu Alexandrina Aman (fiica cea mare a lui Iorgu Aman cu Aneta Poenaru), s-a stabilit în Craiova. Boldescu a fost judecător de instrucțiune la tribunalul Dolj, membru al Baroului Dolj, deputat în două legislaturi (din partea Partidului Conservator) și primar al Craiovei.
Ca primar al Craiovei (1890-1893, 1899-1901), Ulisse Boldescu este recunoscut ca un vizionar ce a inițiat o serie de lucrări edilitare care au schimbat fața orașului. În mandatele lui, s-a ocupat de amenajarea Abatorului comunal (considerat cel mai modern din sud-estul Europei la acea dată), de construirea Morgii orașului, de fondarea Aziliului de infirmi și bătrâni din Grădina Bibescu, de pavarea întregului centru al orașului, de introducerea iluminatului electric, precum și de alte îmbunătățiri. Tot în timpul mandatelor sale a fost elaborat primul proiect de canalizare a zonei centrale a Craiovei.
Boldescu a fost și un mare om de cultură, fiind președintele Societății Dramatice și directorul Teatrului din Craiova. El a susținut Fundația “Alexandru și Aristia Aman”, fiind unul din cei mai importanți donatori.
COMITETUL TEATRAL CRAIOVA
PUBLICAȚIE
Se aduce la cunoștința D-nelor și D-lor artiști și artiste din țară cari doresc să facă parte din societatea dramatică din Craiova pe stagiunea anului 1893-94, fie ca societari, gagisti și coriști să-și adreseze cererile comitetului cel mult până la 1 August 1893. Președinte, Ulisse Boldescu. No. 3. 1893 Iulie 2.
(Adevărul, anul VI, No 1582, Sâmbătă, 17 iulie 1893)
A fost decorat cu ordinul Coroana României în grad de ofițer.
Ulisse Boldescu a murit în 1908 la Paris și este înmormântat la Craiova în Cimitirul Sineasca.
Despre monumentul funerar al lui Ulisse Boldescu
Monumentul funerar al lui Ulisse Boldescu, operă din 1902 a sculptorului francez Théodore (Louis Auguste) Rivière, este un monument de inspirație antică, în stil doric. Se remarcă soclul alcătuit din 3 trepte, cele 2 coloane dorice canelate și grinda transversală simplă, dar mai ales statuia feminină din bronz.
În „Oameni. Fapte. Locuri”, Minuna Mateiaș descrie statuia feminină drept „personificarea durerii, cu o mână căzută pe lângă corp și cu cealaltă, îndoită, își sprijină fruntea plecată.”
Inscripțiile prezente pe monument fac și ele referire la perioada antică, fiind folosite literele Sigma din alfabetul grec în loc de S și V din alfabetul roman în loc de U.
Din păcate, așa cum este cazul multor monumente din cimitirul Sineasca, monumentul funerar al lui Ulisse Boldescu a fost vandalizat, prezentând inscripții graffiti în partea din spate.
Surse:
Boldescu Ulisse. Aman.ro
Minuna Mateiaș, „Oameni. Fapte. Locuri”. Ed. Aius, Craiova, 2022