Monumentul Barbu Stirbei, Craiova
Cod LMI: DJ-III-m-B-08418
Categoria: B – monument de interes local
Natura: Monument de for public
Datare: 1907
Adresa: Str. Ioan Maiorescu, nr. 9, în curtea Bisericii Sf. Treime
Localitate: municipiul Craiova
Județ: Dolj
În centrul municipiului Craiova, în curtea Bisericii Sf. Treime, se află monumentul dormitorului Barbu Știrbei, considerat cel mai vechi monument de for public din oraș. Operă a sculptorului francez Jean-Jules-Antoine Lecomte du Nouÿ (fratele celebrului arhitect André Lecomte du Noüy), monumentul a fost turnat în bronz în atelierele lui Ferdinand Barbedienne din Paris în 1907 și amplasat în 1912 în curtea Bisericii Știrbei.
Despre monument
Monumentul îl reprezintă pe domnitor în picioare, purtând pe umeri o mantie domnească, iar pe piept mai multe decorații. Mâna stângă se odihnește pe mânerul sabiei, în timp ce în mâna dreaptă domnitorul ține un pergament deschis, pe care scrie: „Vă încredințez voă apărarea țerei și a căminurilor voastre”. La picioarele sale se află un vultur cu aripile deschise și un tânăr care ține în mână o seceră, iar în cealaltă un snop de grâu. În partea din spate a statuii stă scrisă în bronz inscripția “Jean du Nouy Fecit 1907. Fondu par Barbedienne”.
Pe soclul monumentului se mai găsesc o inscripție (în partea de față) și trei plăci de bronz (două cu basoreliefuri, pe laterale, și una cu principalele realizări ale domnitorului, în partea din spate). Pe fața soclului se află inscripția: „Barbu Dimitrie Știrbei Voevod, domn stăpânitor a toată Țara Românească 1849-1856. Născut la Craiova la 1795. Încetat din viață la Nizza 1869”. Basoreliefurile din bronz de pe lateralele soclului, turnate în 1908, conform inscripției “Jean du Nouy Fecit 1908”, reprezintă Dunărea Română (o figură masculină așezată pe câmpia Dunării, unde sunt marcate Turnu Severin, Brăila, dar și Biserica Sf. Treime din Craiova), respectiv România (o figură feminină în costum popular, care scrie într-o carte actele importante din istoria țării la care a luat parte domnitorul: Regulamentul Organic 1829, Învățământul Românesc 1834, Grăniceri Dorobanți 1849. Pe placa de bronz amplasată în partea din spate a monumentului sunt înscrise principalele realizări ale domnitorului Barbu Știrbei: Codul de Comerț (1840), Școala de Fete Elisabeta Doamna (1843), Școala Militară (1849), Legiuirea Agrară (1852), Teatrul Național (1853), Școala de Chirurgie (1855).
Inaugurarea monumentului Barbu Știrbei
Evenimentul de dezvelire a monumentului – unul fastuos – a avut loc la 8 decembrie 1912 în prezența A. S. R. Principele Ferdinand, patronul festivității, a principilor Barbu A. Știrbei și George A. Știrbei, nepoții domnitorului Barbu Știrbei (fiii fiului acestuia, Alexandru Știrbei), a primarului de atunci al Craiovei, Nicolae P. Guran, a diverselor delegații oficiale și a altor notabilități. Cu ocazia acestui eveniment, în fața Bisericii Sf. Treime a fost amplasat un pavilion din care s-au rostit cuvântările.
Redăm mai jos fragmente din cuvântarea Principelui Ferdinand și din cea a primarului Craiovei, Nicolae Guran.
“Astăzi mă cuprinde o adîncă emoția și firească bucurie cînd în numele preaiubitului meu unchiu, pot presida, în orașul vechilor Bani, ridicarea statuii lui Barbu Știrbei, ultimul Domn al Țerii de dincoace de Milcov.” – A. S. R. Principele Ferdinand.
“Datoresc inițiativei și munificienței epitropiei bisericii Sf. Treime, paraclisul familiei Principelui Barbu Știrbei, și calității mele de edil al Craiovei, onoarea, pe de o parte, de a primi în păstrare înfăptuirea în bronz a acestui august cîrmuitor, hărăzită, orașului nostru de vrednicii săi urmași, iar, pe de alta, de a împlini un asemenea oficiu cel d’întâiu dintre toți cîți s’au succedat în fruntea administrației noastre municipale, căci pentru prima oară astăzi se desvelește și se inaugurează o statuie în orașul nostru.
Pe acest pâmînt, în fața acestui templu, în preajma acelui dispensariu, unde mii de oameni își găsesc leacul, și a acelui lăcaș de binefaceri, toate ale Știrbeilor, se înnalță acum și ne domină monumentul ridicat neuitatului Barbu Știrbei, cel mai mare domnitor al Țerii-Românești din veacul al XIX-lea, în întreitul său ipostas de Romîn, Oltean și Craiovean.” – primarul Craiovei, Nicolae Guran.
Despre Barbu Știrbei
Barbu Dimitrie Știrbei s-a născut la Craiova în august 1799, ca fiu al lui Dumitrachi Bibescu și al Ecaterinei (Catinca) Văcărescu, fiica de suflet a vornicului Barbu Știrbei, care l-a înfiat pe tânărul Dimitrie, dându-i și numele său. Barbu Știrbei a fost, deci, fratele lui Gheorghe Bibescu (domnitor al Țării Românești între 1842 și 1848) și al lui Ion (Iancu) Bibescu (mare logofăt al Craiovei, ulterior Ministru al Cultelor).
A studiat la Craiova și Paris, unde a fost primit într-o lojă francmasonică și s-a „infectat” de idei liberale. A revenit în țară în 1826, devenind funcționar, om politic și dregător, ocupând, pe rând, dregătoriile de vel căminar, ispravnic al județului Vlașca, mare clucer, mare căminar. În timpul ocupației rusești care a început în 1828, Barbu Știrbei a devenit un fel de comisar al țării pe lângă comandanții ruși, ulterior vistier, lui fiindu-i încredințată și sarcina de a supraveghea alcătuirea Regulamentului Organic. A fost numit vornic de poliție, sarcină care includea îndatoriri administrative, de primar, dar și de prefect de poliție. Sub conducerea celui de-al treilea guvernator rus (președinte plenipotențiar al Divanelor din Moldova și Țara Românească), Pavel Kiseleff, Știrbei primește Ordinul Sf. Ana, intră în Eforia Școalelor, devine secretar al Guvernului, membru al Sfatului Administrativ și apoi Logofăt al Trebilor Bisericești (un fel de Ministru al Cultelor și Instrucției Publice de mai târziu). Munca sa neobosită, mereu ghidată după principii înalte, îi aduce Decorația Sf. Stanislav. După plecarea rușilor, în 1934, Știrbei e îndepărtat de noul domnitor, Alexandru Ghica Vodă, dar este ales deputat de București la Adunarea Obștească din 1836 și, ulterior, este numit Ministru de Justiție, reformând întreg sistemul de justiție al țării. În 1842, domnitor al Țării Românești este ales Gheorghe Bibescu, fratele lui Barbu Știrbei. În timpul domniei acestuia, Barbu devine Ministru de Interne, iar în 1846 trece de la rangul de Mare Vornic la cel de Mare Ban. Știrbei nu are niciun rol în Revoluția de la 1848, pe care o privește cu neîncredere și indiferență. După înăbușirea revoluției, Știrbei este impus de ruși ca domnitor, dar domnia sa, deși dificilă, deservește intereselor poporului. În privința revoluționarilor de la 1848 fugiți în străinătate, Știrbei se arăta rezervat, primind înapoi în țară doar pe aceia care se deziceau de idealurile lor.
Prima provocare cu care s-a confruntat Știrbei a fost cea legată de umilitoarea și împovărătoarea ocupație a armatelor turcă și, mai ales, rusă. Odată cu înăbușirea revoluției din Ungaria în 1849, ambele armate și-au retras, deși nu fără tergiversări, cea mai mare parte a efectivelor din Țara Românească. În tot acest timp, Știrbei a reușit să împace, pe cât posibil, pretențiile străinilor, dar și să înceapă un nou proces de reforme (unele dintre ele, precum organizarea poștei, în colaborare cu domnitorul Moldovei, Grigore Ghica). În 1849 se începe reorganizarea armatei prin crearea corpurilor de grăniceri și dorobanți călare și se înființează o școală militară. Legea rurală, organizarea școlilor, alcătuirea noului Divan, alegerea Mitropolitului și a episcopilor și grija deficitului au fost următoarele puncte pe agenda de lucru a neobositului domnitor. Au urmat lucrările edilitare efectuate pentru europenizarea orașelor, precum clădirea de noi orașe (Giurgiu), construirea de parcuri (Parcul I. Bibescu din Craiova), construcția de șosele, străzi și poduri în București.
Chiar când Principatele se stabilizaseră și luau un avânt economic, izbucnește Războiul Crimeei dintre ruși și turci. Nemaiputând să domnească din cauza războiului și a noii ocupații rusești din principatele române, Știrbei își depune autoritatea la 17/29 octombrie 1853 și pleacă temporar la rude la Baden, lângă Viena. Austria își manifestă nemulțumirea cu privire la menținerea trupelor rusești în principate și încheie o convenție cu Poarta Otomană pentru evacuarea armatelor străine din Principate și restabilirea ordinii. În urma așa-zisei “înțelegeri a celor Trei Puteri” va începe ocupația austriacă, dar primii care ajung în Țara Românească după plecarea rușilor sunt turcii. În septembrie 1854, aceștia îl cheamă pe Barbu Știrbei de la Baden să își reia domnia, mai mult împinși de voința Cabinetului de la Viena, pentru care Știrbei era indispensabil (se cunoștea personal cu Împăratul Franz Iosif și era considerat prieten al Austriei). La 6 septembrie are loc intrarea în țară a trupelor austriece conduse de feld-mareșalul italian Coronini, iar la 23 septembrie / 5 octombrie revine și Știrbei. Urmează o perioadă grea și plină de conflicte de conviețuire cu austriecii, în care rolul lui Știrbei este mai degrabă unul de administrare sub supravegherea conducerii armatei austriece.
În urma Tratatului de la Paris din 1856 care a pus capăt, în mod oficial, Războiului Crimeei, austriecii au început evacuarea. La 25 iunie, la încheierea celor 7 ani de domnie, Barbu Știrbei predă puterea miniștrilor săi, plecând în străinătate, de unde redactează un proiect de Constituție cu discrete tendințe unioniste.
În 1866 revine pentru câtva timp în țară, unde este primit cu toată cinstea de principele Carol. Moare în aprilie 1869 la Nisa, iar trupul său se odihnește la Buftea.
Surse:
“Monumente Istorice”, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman
“Barbu Știrbei”, Wikipedia
Cristi Pătru, “Acum 160 de ani / Trupe austriece de ocupație au fost izgonite din Craiova”. Cuvântul Libertății, Craiova, 16 februarie 2015
Ion Pătroi, Vladimir Osiac, Virgil Joița, “Istoria ilustrată a Craiovei”. Ed. Aius, Craiova, 1997