Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj vă invită marți, 23 iunie 2015, ora 11:00, la vernisajul Expoziției “Simfonia culorilor (IV)”, care îi va bucura pe iubitorii artei plastice cu creații semnate Lia Gașpar.
<<Toată viața mea am iubit poezia, teatrul și pictura. În clasa a IV-a, la Școala Elementară din cadrul Institutului Pedagogic, am jucat rolul prințului din piesa Cenușăreasa. Clasele V-VII le-am urmat la Școala Elementară Romaneanu. În clasa a VII-a, doamna profesoară ne-a dat să scriem la ora de compunere despre Ziua Mamei. În locul compunerii am scris o poezie „Mama“. Probabil, în urma discuțiilor din cancelarie, profesoarele, deseori mă strigau „Poeta“. Într-o oră de dirigenție doamna profesoară mi-a spus:„Gașpar, te rog, să faci o piesă de teatru cu colectivizarea“. Zis și făcut ! Am scris și regizat o piesă cu colectivizarea în care am jucat rolul unei babe analfabete. Piesa s-a jucat la sfârșitul anului școlar în fața tuturor părinților. Necazul cel mare pentru mine a fost acela că nu s-a spus că această piesă a fost scrisă de o elevă, de „baba analfabetă“. Am urmat apoi Liceul Industrial de Transporturi C. F. Craiova. Concomitent am urmat cursurile Școlii Populare de Artă Craiova, secția Pictură, avându-i ca profesori pe D-l. Hagiescu și D-na. Mitrică.
În clasa a XI-a, la Ceferiada de muzică și poezie, ținută la București am câștigat Premiul II cu poezia Dușmancele, de George Coșbuc. După terminarea liceului și doi ani de activitate profesională am dat examen la Facultatea de Artă Dramatică București. Examenul a fost un eșec total, dar poate spre binele meu, pentru că aveam multe complexe: timiditate excesivă, incapacitatea de a râde cu glas tare, lipsa aptitudinii spre muzică etc. M-am hotărât atunci să merg la o facultate tehnică și norocul mi-a surâs. Am urmat un an la Facultatea de Mecanică Agricolă din Craiova. După un an, facultatea s-a mutat în cadrul Politehnicii din Timișoara. După absolvire am început activitatea profesională.
În decursul anilor am pictat puțin, în limita timpului disponibil. Prima expoziție personală am realizat-o după cinci ani de la absolvirea facultății. A fost o expoziție cu 147 tablouri de colaje pentru copii, la Galeria de Artă „Cromatic“ din Craiova.
Pășind în concediu nelimitat (la pensie) am lucrat foarte mult. Am participat la expoziții de grup la Casa de Cultură Traian Demetrescu, la Galeriile „Cromatic“, la Casa de Cultură din Calafat, Casa de Cultură Vidin, Galeriile „Theodor Aman“ și în holul Filarmonicii Oltenia din Craiova.
Expoziții personale am avut la Casa Universitarilor, Casa de Cultură a Armatei, 7 expoziții personale la Casa de Cultură Traian Demetrescu și alte 5 expoziții la Galeriile „Cromatic“ >>. Lia Gașpar