Cu ocazia serbării celei de-a 70-a aniversări a artistului Mihail Trifan, miercuri, 1 iunie 2016, de la ora 18, la Muzeul de Artă Craiova are loc vernisajul unei expoziții de anvergură. Vor fi prezentate aproximativ 80 de picturi și obiecte realizate de artist în perioada 1973-2016, ce oferă o retrospectivă a vârstelor sale estetice.
Figură iconică a mai multor generații de artiști, pe care i-a avut avut elevi la Liceul de Artă din Craiova, unde a fost profesor de la absolvirea Universității de Arte București și până la pensionare, Mihail Trifan a reprezentat, pe parcursul a 50 de ani de activitate, fervoarea inepuizabilă a experimentului cu materia picturală. Aceasta s-a concretizat în desfășurări vizuale epopeice, cel mai adesea dionisiace, în care linia și culoarea își folosesc substanța creatoare pentru a alcătui o narațiune extrem de personală și puternică, (uneori) ludică, dar (mereu) vie, despre realitate.
Expoziția își propune, într-un efort ambițios al curatorilor, să recupereze integral identitatea artistică a creatorului, deși acest lucru a presupus pe alocuri dificultăți insurmontabile. Prima ar fi aceea că, de-a lungul vremii, multe dintre lucrări au fost risipite cu o ingenuă generozitate de către autor, iar a doua se află în directă legătură cu natura proteică a creatorului, ce împrumută această substanță și artei sale: ca orice neobosit căutător de forme, condus de instinctul descoperirii, Trifan nu pare îndrăgostit de opera finită, ci mai ales de momentul plămădirii ei.
Expunerea de la Muzeul de Artă Craiova reunește aproximativ 80 de pânze și obiecte realizate între 1973 și 2016, și poate fi văzută în perioada 1 iunie – 22 iulie 2016. Aceasta oferă vizitatorilor prilejul de a cunoaște numeroasele vârste artistice ale lui Mihail Trifan, garantând astfel o experiență fascinantă: explorarea unui univers care, dincolo de valoarea sa estetică, se supune și se călăuzește după legi proprii, ce intră adesea în conflict cu cele ce alcătuiesc zona noastră de confort.