În perioada 23 aprilie – 6 mai 2018, Craiova devine capitala internațională a teatrului, fiind gazda unei noi ediții a Festivalului Internațional Shakespeare. Organizat de Teatrul Național “Marin Sorescu” și Fundația Shakespeare, cu spijinul Primăriei Municipiului Craiova și Consiliului Local Municipal, Festivalul Internațional Shakespeare aduce la Craiova peste 25 de spectacole din 13 țări precum: Polonia, Marea Britanie, Coreea de Sud, Africa de Sud, România, Belgia, Franța, Japonia, Australia, Canada, Brazilia sau SUA.
Ediția din acest an, cea de-a XI-a, desfășurată sub genericul “Planeta Shakespeare”, se va deschide în data de 23 aprilie, ziua nașterii și morții lui William Shakespeare, cu spectacolul “Poveștile africane ale lui Shakespeare”, prezentat de Teatrul Nou din Varşovia (Polonia), în regia lui Krzysztof Warlikowski, unul dintre cei mai apreciați regizori europeni, și se va încheia pe 6 mai cu spectacolul “Ace și Opium”, în direcția de scenă a reputatului regizor Robert Lepage.
Anul acesta, manifestările prilejuite de Festivalul Internațional Shakespeare se vor desfășura atât în incinta instituțiilor culturale din Craiova (Teatrul Național “Marin Sorescu”, Teatrul Colibri, Filarmonica Oltenia, Casa de Cultură a Studenților), cât și în aer liber (Parcul Romanescu, Piața Mihai Viteazul, Piața Frații Buzești, Piața William Shakespeare). De asemenea, Portul Cultural Cetate va găzdui un concert din cadrul festivalului.
Programul complet al evenimentelor din cadrul festivalului poate fi consultat pe site-ul: http://shakespeare.tncms.ro. Biletele pot fi achiziționate de la Agenția teatrală a TNCMS sau online, pe site-ul https://ebilet.tncms.ro/ebilet. Pentru ediția din 2018 a festivalului, prețurile biletelor sunt următoarele:
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Amza Pellea”
Agenție – 100 lei
Online – 102 lei
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Ion D. Sîrbu”, Teatrul „Colibri” Craiova, Aula „Buia”
Agenție – 45 lei
Online – 47 lei
Programul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional Shakespeare
23 aprilie – 6 mai 2018, Craiova
LUNI, 23 APRILIE
ora 18:30
Foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova
DESCHIDEREA OFICIALĂ A CELEI DE-A XI-A EDIŢII A FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL SHAKESPEARE DE LA CRAIOVA
ora 19:00
Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova – Sala „Amza Pellea”
POVEŞTILE AFRICANE ALE LUI SHAKESPEARE
Teatrul Nou din Varşovia (Polonia)
regia: Krzysztof Warlikowski
MARŢI, 24 APRILIE
ora 11:00
Aula ,,Buia”
SHAKESPEARE’S SHAKE
Compania Teatrală OKaua ( Liceul A. I. Cuza Bucureşti)
regia: Gabriela Bobes, Ionuţ Popescu
ora 16:00
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Amza Pellea”
POVEŞTILE AFRICANE ALE LUI SHAKESPEARE
Teatrul Nou din Varşovia (Polonia)
regia: Krzysztof Warlikowski
ora 18:00
Universitatea din Craiova (parcare)
VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ
Festivalul Internaţional Shakespeare, Compania britanică Parrabbola şi Compania Teatrulescu
regia: Philip Parr
MIERCURI, 25 APRILIE
ora 16:00
Aula „Buia”
EXCELENŢA SA, RICHARD AL III-LEA
Prezentare multimedia – Teatrul „Clownii lui Shakespeare” din Natal, Rio Grande do Norte (Brazilia)
regia: Gabriel Villela
ora 18:00
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Ion D. Sîrbu”
A DOUĂSPREZECEA NOAPTE
Flute Theatre Company din Stratford upon Avon (Marea Britanie)
regia: Kelly Hunter
ora 20:00
Teatrul ,,Colibri” Craiova
OTHELLO
Teatrul ,,Toni Bulandra” (Târgovişte)
regia: Suren Shahverdzan
JOI, 26 APRILIE
ora 18:00
Universitatea din Craiova (parcare)
VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ
Festivalul Internaţional Shakespeare, Compania britanică Parrabbola şi Compania Teatrulescu
regia: Philip Parr
ora 18:00
Aula ,,Buia”
VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ
spectacol prezentat de Teatrul de animație Țăndărică, București
regia: Cristian Pepino
ora 20:00
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Amza Pellea”
ROMEO ŞI JULIETA
Mokwha Repertory Company din Seoul (Coreea de Sud)
regia: Oh Tae Suk
VINERI, 27 APRILIE
ora 16:00
Aula „Buia”
AL DOILEA CEL MAI BUN PAT
Worcester Repertory Theatre din Worcester (Marea Britanie)
regia: Chris Jaeger
ora 18:00
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Ion D. Sîrbu”
MACBETH
A.M. Productions din Cape Town (Africa de Sud)
regia: Fred Abrahamse
ora 21:30
Piaţa Mihai Viteazul
ÎN INIMA NOPȚII – EPISODUL MACBETH
de Teatrul ,,Regina Maria” Oradea
scenariul: Gavriil Pinte cu inserții de George Banu și Monique Bor
SÂMBĂTĂ, 28 APRILIE
ora 13:00
Universitatea din Craiova (parcare)
VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ
Festivalul Internaţional Shakespeare, Compania britanică Parrabbola şi Compania Teatrulescu
regia: Philip Parr
ora 18:00
Parcul Romanescu – Teatrul de vară
SHAKESPEARE ȘI MUZICA
concert prezentat de Filarmonica “Oltenia” Craiova
ora 18:00
spectacol în aer liber – Piața Frații Buzești
SHAKESPEARE AROUND THE CORNER – A DOUĂSPREZECEA NOAPTE
spectacol prezentat de studenții anului III- Actorie, Departamentul de Arte, Craiova
regia: Alina Hiristea
ora 20:00
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Amza Pellea”
MĂSURĂ PENTRU MĂSURĂ
Teatrul Pushkin din Moscova (Rusia) în colaborare cu Compania Cheek by Jowl din Londra (Marea Britanie)
regia: Declan Donnellan
DUMINICĂ, 29 APRILIE
ora 11:00
Teatrul ,,Colibri” Craiova
TRADIȚIE ȘI AVANGARDĂ
recital susţinut de Grigore Leşe
prezentat în ciclul ,,2018 – ANUL EUROPEAN AL PATRIMONIULUI CULTURAL”
ora 18:00
Universitatea din Craiova (parcare)
VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ
Festivalul Internaţional Shakespeare, Compania britanică Parrabbola şi Compania Teatrulescu
regia: Philip Parr
ora 18:00
Portul Cultural Cetate
SHAKESPEARE – SONETE
concert de jazz, susţinut de Caroll Vanwelden din Bruxelles (Belgia)
ora 19:00
Piața Mihai Viteazul
SHAKESPEARE AROUND THE CORNER – “AQUI TE PILLO, AQUI TE MATO” (RIGHT HERE, RIGHT NOW)
spectacol prezentat de studenții Școlii Superioare de artă dramatică din Spania – Real Escuela Superior de Arte Dramático (RESAD)
regia: Ana Contreras Elvira
LUNI, 30 APRILIE
ora 17:00
spațiul pietonal (intersecția Unirii cu Lipscani)
SHAKESPEARE AROUND THE CORNER – “AQUI TE PILLO, AQUI TE MATO” (RIGHT HERE, RIGHT NOW)
spectacol prezentat de studenții Școlii Superioare de artă dramatică din Spania – Real Escuela Superior de Arte Dramático (RESAD)
regia: Ana Contreras Elvira
ora 20:00
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Amza Pellea”
FURTUNA
Jijosha Yamanote Company din Tokyo (Japonia)
regia: Masahiro Yasuda
MARŢI, 1 MAI
ora 11:00
Piaţa Mihai Viteazul
SHAKESPEARE AROUND THE CORNER – “AQUI TE PILLO, AQUI TE MATO” (RIGHT HERE, RIGHT NOW)
spectacol prezentat de studenții Școlii Superioare de artă dramatică din Spania – Real Escuela Superior de Arte Dramático (RESAD)
regia: Ana Contreras Elvira
ora 17:00
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Ion D. Sîrbu”
HENRIC al-V-lea
recital al actorului Brett Brown din Sydney (Australia)
regia: Philip Parr
ora 20:00
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Amza Pellea”
NOPŢI ATENIENE
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova
regia: Charles Chemin
MIERCURI, 2 MAI
ora 17:00
Teatrul ,,Colibri” Craiova
SHYLOCK
Teatrul de Comedie din Bucureşti
regia: Horaţiu Mălăele
ora 18:00
Piața W. Shakespeare
SHAKESPEARE AROUND THE CORNER – “AQUI TE PILLO, AQUI TE MATO” (RIGHT HERE, RIGHT NOW)
spectacol prezentat de studenții Școlii Superioare de artă dramatică din Spania – Real Escuela Superior de Arte Dramático (RESAD)
regia: Ana Contreras Elvira
ora 20:00
Parcul Romanescu – Teatrul de vară
MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC
Teatrul Nottara din Bucureşti
regia: Diana Lupescu
JOI, 3 MAI
ora 11:00
Piața Frații Buzești
SHAKESPEARE AROUND THE CORNER – “AQUI TE PILLO, AQUI TE MATO” (RIGHT HERE, RIGHT NOW)
spectacol prezentat de studenții Școlii Superioare de artă dramatică din Spania – Real Escuela Superior de Arte Dramático (RESAD)
regia: Ana Contreras Elvira
ora 17:00
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Ion D. Sîrbu”
HAMLET
,,UNTEATRU” din Bucureşti
regia: Alina Berzunțeanu, Richard Bovnoczki, Peter Kerek
ora 18:00
Piața Frații Buzești
SHAKESPEARE’S INCEPTION
spectacol prezentat de studenții din anul I ai Departamentul de arte, Craiova
regia: Edith Mag
ora 21:00
Cult Music Club
OTHELLO – REMIX
Q Brothers şi Chicago Shakespeare Theater (SUA)
VINERI, 4 MAI
ora 17:00
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Ion D. Sîrbu”
LEAR. UN NEBUN AMAR ȘI UNUL DULCE
Centrul Cultural ,,Reduta” din Braşov
regia: Alina Hiristea
ora 20:00
Universitate, statuia regelui Mihai
SHAKESPEARE AROUND THE CORNER – “AQUI TE PILLO, AQUI TE MATO” (RIGHT HERE, RIGHT NOW)
spectacol prezentat de studenții Școlii Superioare de artă dramatică din Spania – Real Escuela Superior de Arte Dramático (RESAD)
regia: Ana Contreras Elvira
ora 20:00
Teatrul ,,Colibri” Craiova
FURTUNA
Teatrul Naţional din Nice (Franţa)
regia: Irina Brook
ora 21:00
Cult Music Club
OTHELLO – REMIX
Q Brothers şi Chicago Shakespeare Theater (SUA)
ora 21:00
Piața Frații Buzești
SHAKESPEARE CAMPUS – REPETIȚIE LA ELSINORE
spectacol prezentat de studenții UNATC, București
SÂMBĂTĂ, 5 MAI
ora 11:00
Piața Frații Buzești
SHAKESPEARE CAMPUS – REPETIȚIE LA ELSINORE
spectacol prezentat de studenții UNATC, București
ora 17:00
Aula ,,Buia”
ZIUA DE MÂINE NU POATE SĂ AŞTEPTE (după ,,William Shakespeare”de Victor Hugo)
spectacol prezentat de actorul Laurent Schuh – Compania ,,Les Arts et Mouvants” din Paris (Franţa).
ora 17:00
Teatrul ,,Colibri” Craiova
FURTUNA
spectacol prezentat de Teatrul Naţional din Nice (Franţa)
regia: Irina Brook
ora 20:00
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Amza Pellea”
ACE ŞI OPIU
spectacol în afara programului shakespearian, prezentat de Compania ,,Ex Machina” din Quebec (Canada)
regia: Robert Lepage
DUMINICĂ, 6 MAI
ora 17:00
Piața W. Shakespeare
SHAKESPEARE CAMPUS – REPETIȚIE LA ELSINORE
spectacol prezentat de studenții UNATC, București
ora 17:00
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Ion D. Sîrbu”
REGELE LIREI – „BARD CURRENCY: THE LYRE’S TRUTH”
recital susţinut de actorul Sergiu Cioiu din Montreal (Canada)
ora 20:00
Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova – Sala „Amza Pellea”
ACE ŞI OPIU
spectacol în afara programului shakespearian prezentat de Compania ,,Ex Machina” din Quebec (Canada)
regia: Robert Lepage
ora 22:30
ÎNCHEIEREA CELEI DE-A XI-A EDIŢII A FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL SHAKESPEARE DE LA CRAIOVA
Spectacole prezentate în aer liber şi alte spaţii:
23 aprilie – 6 mai, micro spectacole prezentate de Compania ,,Okaua”, a elevilor de la
Liceul A.I.Cuza din Bucureşti
regia: Gabriela Bobes şi Ionuţ Popescu
*Spectacolele în aer liber sunt gratuite.
**Spectacolele din Parcul Romanescu – Teatrul de vară sunt gratuite.
***Spectacolele de la Cult Music Club sunt gratuite, iar intrarea se face în limita locurilor disponibile (250)