Divan Film Festival, unicul festival din România dedicat filmului și artei culinare balcanice, revine anul acesta cu cea de-a VIII-a ediție, care va avea loc în perioada 18 – 26 august, la Craiova și Port Cultural Cetate din județul Dolj.
Dacă ediția trecută a avut în centrul atenției poveștile urbane din Balcani, tema Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară de anul acesta este dragostea. Departe de stereotipurile impuse de orice love story american, amorul balcanic este rareori atins de monotonia perfecțiunii, iar cineaștii acestui colț european sunt recunoscuți pentru modul inedit în care abordează această temă. Poezie, gesturi măreţe, căutări, melodramă, basm, toate își găsesc locul în filmele selectate pentru această ediție de către noul director artistic al Divan Film Festival, Cătălin Olaru, și Massimiliano Narduli, responsabil de secțiunea de scurtmetraje.
Festivalul a reuşit în cele şapte ediţii de pânǎ acum, prin filmele prezentate, participarea unor cineaşti de prestigiu din România şi din alte ţări balcanice, concertele şi spectacolele culinare, dar mai ales prin farmecul locului şi al gazdelor Masha şi Mircea Dinescu, nu numai să promoveze filmul românesc şi colaborarea cinematografică în regiunea balcanică, dar şi să devină cunoscut ca o manifestare culturală cu o atmosferă unică.
Divan Film Festival va avea loc în perioada 18 – 20 august în Craiova (la Cinema Inspire din Mercur Center și în Centrul Vechi), iar în perioada 21 – 26 august în Portul Cultural Cetate. Intrarea este liberă la toate proiecțiile și concertele Divan Film Festival.
În timpul desfășurării festivalului, camparea este gratuită în Portul Cultural Cetate, îar înscrierile se pot face pe pagina de Facebook a Divan Film Festival.
Divan Film Festival este un eveniment anual organizat de Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu”.