Casa Grigore Gabrielescu, Craiova
Cod LMI: DJ-II-m-B-07948
Categoria: B – monument de interes local
Natura: Monument de arhitectură
Datare: mijl. sec. XIX
Adresa: Str. Brândușa, nr. 14
Localitate: municipiul Craiova
Județ: Dolj
Casa Grigore Gabrielescu este un monument istoric de arhitectură aflat în apropierea zonei centrale a orașului Craiova, pe str. Brândușa, la numărul 14. Clădirea este situată vis-a-vis de Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei (fosta Școală Centrală de Fete) și în imediata vecinătate a Bisericii Sf. Nicolae – Brândușa. Construită la mijlocul secolului al XIX-lea, casa a preluat numele tenorului Grigore Gabrielescu.
Tenor de talie internațională, profesor, fost director al Teatrului Național din Craiova și al Școlii de Muzică “Elena și Elefterie Cornetti”, Grigore Gabrielescu s-a născut și a trăit în acest edificiu. De asemenea, în acest imobil a locuit temporar și scriitorul George Coșbuc după căsătoria sa, la 1 iunie 1895, cu Elena Sfetea, sora editorului C. Sfetea. Aici i s-a născut, la 11 august 1895, unicul fiu al scriitorului, Alexandru, decedat la 26 august 1915 într-un accident de automobil în drum spre Tismana.
Personalitatea lui Grigore Gabrielescu
Născut la 13 ianuarie 1859, Grigore Gabrielescu urmează cursurile Școlii primare “Obedeanu” și ale Liceului “Nicolae Bălcescu” (actual “Carol I”) din Craiova. Profesorul de muzică din liceu, George Simonis, îi descoperă talentul și îl include în corul mixt de la Biserica Madona Dudu, unde cântă alături de Elena Teodorini și pe care ajunge apoi să îl dirijeze. La 20 de ani părăsește orașul natal, pasiunea pentru muzică îndreptându-i pașii spre Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București, deși între timp se înscrie și la Facultatea de Drept din capitală.
Gabrielescu debutează în 1880 în “Martha” de Flotow, continuând apoi să cânte în spectacole de la Teatrul Național din București. În stagiunea din 1885-1886 a Naționalului din capitală, Gabrielescu, alături de Elena Teodorini și alți soliști de operă (Rașianu, Băjenaru, Leria), cântă pentru prima dată operă în limba română. Aici o cunoaște pe soprana de origine spaniolă Adelina Patti, considerată de unii drept cea mai mare cântăreață de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu sprijinul căreia junge să urmeze cursurile Conservatorului din Roma.
Pornind de aici, cariera artistică a lui Gabrielescu atinge cote foarte înalte, acesta ajungând să cânte stagiuni întregi la “Scala” din Milano, la teatrul din Madrid, la teatrul “Don Carlos” din Lisabona, la marile teatre lirice din America de Sud (Montevideo, Rio de Janeiro sau Buenos Aires). Grigore Gabrielescu a fost printre primii 4 mari tenori al lumii autorizați de Verdi să cânte rolul lui Othello. De asemenea, ca urmare a prestației sale magnifice în rolul Enzo Grimaldo din opera “La Gioconda” de Amilcare Ponchielli, Gabrielescu a fost apreciat de însuși Giacomo Puccini, care l-a invitat să cânte rolul titular în premiera mondială a operei sale “Edgar” (la 21 aprilie 1889). (Puccini a ales-o și pe Hariclea Darclée să joace rolul titular în premiera mondială a operei “Tosca”, pentru aceasta scriind aria pentru soprană din actul al doilea, “Vissi d’arte”). Meritele artistice ale lui Grigore Gabrielescu i-au adus acestuia calitatea de membru de onoare al Academiei de Muzică din Lisabona și de purtător al Ordinului de Cristo, oferit de Suveranul Portugaliei, Don Carlos I.
La începutul secolului al XX-lea, Gabrielescu se întoarce în țară pentru o strălucită carieră didactică și de directorat, devenind profesor la Conservatorul de declamație din Iași, apoi director al Teatrului Național din Craiova (1904-1907). Ca director al Teatrului din Craiova, Gabrielescu aduce nume mari ale teatrului și operei române sau europene (Georges Courtois, Sarah Bernahardt, Paulina Giovanni, Rafael Punza, Adolfo Sterngola, Salvatore Sciaretti, dar și Romald Bulfinski, Constantin Radovici, Aristzza Romanescu, Aglae Pruteanu, Agatha Bîrsescu, Petre Sturdza), care pun în scenă piese sau opere precum: “Ernani”, “Un Ballo in maschera”, “Rigoletto”, “La Traviata”, “Il Trovatore”, “Aida” de G. Verdi, “Gioconda” de A. Ponchielli, “Faust” de Ch. Gounod, “I Pagliacci” de R. Leoncavallo, “Cavalleria rusticana” de P. Mascagni, “Lucia di Lammermoor” de G. Donizetti, “Carmen” de G. Bizet, “Tosca” de G. Puccini, “Despot Vodă” și “Ovidiu” de V. Alecsandri, “Bolnavul închipuit” de Molière, “Medeea de Legovue”, “Hamlet” de Shakespeare, “Hoții” de Schiller etc.
Între 1907-1910, împreună cu doctorul I. Puțureanu, Gabrielescu se ocupă de apariția la Craiova a “Revistei culturale”. De asemenea, contribuie cu articole la ziarul local “Doljul” și la cotidianul “Adevărul”.
Din 1911 până în primăvara lui 1915, Grigore Gabrielescu este director al Școlii de muzică “Elefterie și Elena Cornetti”. La Școala Cornetti, el s-a îngrijit de formarea corpului profesoral, de înființarea unor cursuri serale și de alcătuirea unei orchestre simfonice de 60 de instrumentiști care a debutat pe 12 martie 1912. Cariera sa de director s-a încheiat ca urmare a unor intrigi politice, dar asta nu l-a împiedicat pe Gabrielescu să rămână conectat cu lumea artistică, continuându-și activitatea didactică la Conservatorul din Craiova (Școala Cornetti) ca profesor de canto, scriind cărți didactice muzicale și compunând lucrări pentru voce și cor.
Grigore Gabrielescu a fost fondator, președinte activ și, mai târziu, președinte de onoare al societăților corale Hora și Armonia. Moare la 13 martie 1915 la Craiova. Pe lângă casa care îi poartă numele, memoria marelui tenor Grigore Gabrielescu mai este cinstită și prin două străzi, una în Craiova și una în București, care îi poartă numele.
