Cod LMI: VL-II-a-A-09718
Categoria: A – monument de interes național
Natura: Monument de arhitectură
Datare: sec. XVI
Adresa: Str. Cheia 212
Localitate: localitate componentă Cheia; oraș Băile Olănești
Județ: Vâlcea
Schitul Iezer din județul Vâlcea, ctitorie din secolul XVI a domnitorului Mircea Ciobanul, este unul dintre dintre cele mai izolate centre monahale din nordul Olteniei. Ansamblul mănăstiresc cuprinde casa stăreției (sec. XVI – XVII) și Biserica Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și clopotnița (reconstruite în sec. XVIII).
Înființarea schitului
În apropierea schitului actual ar fi existat un alt schit Iezerul, mai vechi, ai cărui ctitori ar fi fost voievozii Radu I (1377-1383) și fiul său, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Toate izvoarele confirmă, însă, că schitul nou a fost ctitorit în secolul al XVI-lea de voievodul Mircea Ciobanul și de soția sa, Doamna Chiajna (fiica domnitorului Petru Rareș), deși există surse care susțin că ar fi vorba de o refacere în piatră a vechiului schit de lemn. Ctitoria în piatră a lui Mircea Vodă Ciobanul datează din anii 1552-1553, lucrările fiind însă terminate de soția sa Chiajna după moartea ctitorului, în anii 1567-1568. Atunci i s-ar fi dat bisericii hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
Schitul în secolul al XVIII-lea
De-a lungul timpului, schitul s-a degradat, fiind de mai multe ori părăsit. La începutul secolului al XVIII-lea, schitul a ajuns metoh al Episcopiei Râmnicului, fiind refăcut la 1714 de episcopul Ilarion și schimonahul Antonie (canonizat în 1992 drept Cuv. Antonie de la Iezer), cum spune inscripția: „Această sfântă biserică, unde se prăznuiește Ovedenia, făcutu-o-au dintr-untâiu răposatul Mircea Voevod cu doamna Chiajna la leat 7061 (1553) și prin trecerea vremilor, d-n necăutare, s-au surpat; iar mai pe urmă s-au prefăcut de iubitorul de Dumnezeu chir Ilarion, episcop, ajutând și Antonie schimonahul, iar acum, în zilele părintelui Damaschin, episcop Râmnicului, s-au zugrăvit și s-au înfrumusețat de smeritul între ieromonahi chir Nicolae sin Nicoli ot Teiuș. Meseța Mart din 9, leat 722 (1714).”
Schitul în secolul al XIX-lea
Între anii 1865 – 1870, ieromonahul Dositei Cheianul restaurează biserica, întrucât începuse să se ruineze. În anul 1881, din inițiativa starețului Nicandru și cu binecuvântarea Episcopului Iosif Bobulescu, se fac și alte lucrări, ca: restaurarea picturii, înzestrarea cu mobilier.
Schitul în secolul al XX-lea
Între anii 1909-1912, pe vremea episcopului Ghenadie, schitul aflându-se în paragină, protosinghelul Ioil Lascu zugrăvește în întregime altarul bisericii, înalță clopotnița din piatră și cărămidă, unde așează două clopote, repară chiliile, construiește un grajd și o moară aducând, de asemenea, și alte îmbunătățiri gospodărești.
Până în anul 1945, când a murit ultimul stareț, Nicodim Conoral, schitul Iezer a fost întreținut de un personal monahal restrâns, care locuia în doar 2 chilii. După moartea ieromonahul, schitul a rămas pustiu. În anul 1946, schitul a fost repopulat cu maici aduse de la Mânăstirea Sărăcinești. Tot atunci s-au adus îmbunătățiri bisericii și clădirilor vechi și s-au adăugat anexele gospodărești.
Între anii 1982-1983, cu cheltuiala Episcopiei Râmnicului, s-a refăcut clădirea de pe latura sudică a ansamblului mânăstiresc, iar între anii 1996-1999, cu sprijinul Guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, s-a construit o nouă biserică, mai încăpătoare, având hramul închinat Schimbării la Față a Domnului și Sf. Cuvios Antonie de la Iezer.
Schitul în secolul al XXI-lea
Între anii 2003-2004 s-a restaurat pictura Bisericii Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, prin contribuția Episcopiei Râmnicului, condusă de Episcopul Gherasim.
Legende despre Schitul Iezer
Despre Schitul Iezerul, ieromonahul Chiriac Râmniceanu istorisea următoarele, auzite, în anul 1806, din gura bătrânului Ștefan ieromonahul, starețul de atunci al schitului: “Fiindcă acel domn de mai sus pomenit Mircea, carele având două fete și măritând pe cea mai mică înaintea celei mari, s-au scârbit cea mare fată și fugind de la tatăl său Mircea Vodă în țara ungurească, au luat în căsătorie pe un ungur, Nemeș, mare păgân; știind că tată-său Mircea Vodă făcuse această mânăstire mare, înzestrându-o cu moșii și alte ce au trebuit, încă și un cazan cu bani pusese în zidul mânăstirii Iezerul, ca pentru când se va întâmpla a se strica mânăstirea, găsindu-se, să se facă la loc. Așa ea necăjită fiind pe tată-său, a spus de acea mânăstire soțului său, acelui ungur păgân, cum că tată-său a făcut acea mânăstire unde au îngropat și bani, iar acela pornindu-se de acolo ca un tiran, viind peste munți nemțești și sosind la acel loc pustiu, ce părinți călugări și pe cine au găsit, i-au tăiat în bucăți și mânăstirea au surpat-o toată la pământ, căutând și acei bani și găsindu-i, i-au luat și au plecat în țara lui și la locul lui.”
Alexandru Odobescu, în lucrarea sa Opere, vol II, Scrieri din anii 1861-1870, spune următoarele: „Pe lângă Iezer, se zice că au fost mine de aur exploatate de sașii din Ardeal. Tradiția spune că însuși Mihai Vodă Viteazul și-a lăsat la Iezer rezerva vistieriei sale, mai înainte de a pleca în războiul din Ardeal și că, după ce a fost ucis pe Câmpia Turzii, mânăstirea a fost devastată de năvălitorii străini, care au omorât 300 de călugări ce locuiau pe atunci într-însa și au luat cu ei comorile ascunse de Mihai la Iezer.”
Tot o istorisire cu aer de legendă spune că, pentru a găsi comoara ascunsă în biserică, năvălitorii ar fi torturat și ucis călugării care apărau mânăstirea. Sătenii au găsit leșurile călugărilor martiri și le-ar fi îngropat, săpând apoi în stânca de la căpătâiul lor trei cruci mari, din care până astăzi s-au păstrat două, cunoscute cu numele de „Crucile Moșilor”.
Despre ansamblul Schitului Iezer
Ansamblul Schitului Iezer cuprinde chiliile etajate, construite parte din ele odată cu biserica, din piatră și cărămidă cu cerdac din lemn, Biserica Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și clopotnița.
Biserica are un plan în formă de navă, fără turlă. La exterior, pereții prezintă un brâu median, cel al pronaosului fiind împodobit de nișe cu icoane pictate și pisanii încastrate. O nouă pisanie de pe zidul bisericuței spune următoarele: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu plinirea Sfântului Duh s-a restaurat pictura Bisericii sfântului Schit Iezer, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, între anii 2003-2004, prin contribuția Sfintei Episcopii a Râmnicului, în timpul arhipăstoririi P.S. Episcop Gherasim.”
La interior, biserica are cele trei încăperi tradiționale, pronaosul fiind despărțit de naos printr-un perete care are o deschidere mediană de mărimea unei uși. Catapeteasma din zid a bisericuței se remarcă prin cele 3 icoane din anul 1703, pictate în stil bizantin. Pictura în frescă a bisericii schitului Iezer a fost făcută de Ieromonahul Nicolae în anul 1720, pe timpul Episcopului Damaschin al Râmnicului. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, bisericuței i se zugrăvește din nou tinda, o parte din altar și se scrie pisania, pictor fiind Moise Zugravul.
Clopotnița a fost reconstruită din zid în secolul al XVIII-lea și are o chilie în interiorul ei.
În apropierea schitului, în munte, se găsește Peștera Sfântului Antonie, un mic paraclis săpat în piatră de călugărul ctitor al Iezerului, Antonie, care a petrecut aici 28 de ani în pustnicie.
Surse:
Scurt istoric al Schitului Iezer
Schitul Iezer – Valcea, Creștin Ortodox, 22 Noiembrie 2012
Nicolae Stoicescu, Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România. I – Țara Românească (Muntenia, Oltenia și Dobrogea). Vol. 2 : M-Z, Craiova : Mitropolia Olteniei, 1970
Ion Donat, Fundațiunile religioase ale Olteniei: mânăstiri și schituri, Arhivele Olteniei , 15, nr. 86-88, iulie – decembrie 1936
Vieața Bisericească în Oltenia: Anuarul Mitropoliei Olteniei, Tipografia Sf. Mitropolii a Olteniei, Râmnicului și Severinului, Craiova, 1941