Joi, 13 decembrie 2018, primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a anunțat pe pagina sa de Facebook semnarea contractului de finanțare din fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea și transformarea în muzeu a Casei Rusănescu din Craiova. Valoarea totală a proiectului este de 11.098.633,51 lei.
Casa Rusănescu (Casa Căsătoriilor), clădire monument istoric ce a aparținut boierului craiovean Ștefan D. Rusănescu, datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind un reper arhitectural și stilistic semnificativ pentru arhitectura municipiului Craiova. Imobilul este în prezent cunoscut drept Casa Căsătoriilor și găzduiește mai multe secții ale Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din Craiova.
Citiți mai multe despre Casa Rusănescu aici!
În cadrul proiectului se vor efectua lucrări de restaurare, consolidare si dotare a clădirii. După finalizarea lucrărilor de consolidare și restaurare, în clădire se va amenaja Muzeul Personalităților Craiovene. Acesta va fi dotat corespunzător funcțiunii de muzeu, atât cu dotări muzeale, cât și cu dotări ITC și multimedia.
În Casa Rusănescu se vor desfășura multiple activități culturale, simpozioane, întâlniri cu tematici diverse, de cultură și artă, de istorie. Spațiile de care dispune imobilul permit desfășurarea evenimentelor la interior, în special în sălile de la parter deschise către Calea Unirii, stradă cu valențe pietonale, dar și în sala somptuoasă de la etaj – care are cea mai mare suprafață și reprezentativitate. Este posibilă extensia activităților de interior și în curtea clădirii care, prin amenajări și iluminat ambiental, poate oferi un cadru deosebit pentru activități culturale, mai ales în sezonul estival.