În peisajul lăcașurilor de cult din Craiova, Biserica Sf. Nicolae – Amaradia se remarcă nu doar prin valoarea sa istorică și artistică impresionantă, ci și printr-o denumire eponimică aparte. Denumirea de Belivacă vine de la numele bogatului negustor de vite craiovean Hristea (Cristea) Belivacă, ctitor al bisericii în 1794. Există mai multe teorii legate de originea numelui, iar istoricii și cercetătorii încă nu s-au pus de acord dacă acesta era numele adevărat de familie sau o poreclă devenită patronim.
Într-un articol din Arhivele Olteniei din 1935, I. Brătulescu, institutor la Școala Madona Dudu, relatează o întâmplare care pare să explice originea poreclei:
“Numele de Belivacă a fost la început o simplă poreclă, devenind în urmă patronimic nu numai pentru biserică, dar și pentru întemeietorul ei. Românul întrebuințează foarte rar, acum ca și înainte, verbul a jupui pielea de pe animale. El zice de-a dreptul belește, a belit-o de piele (oaie, vacă etc).
Prin anii 1899-1904, în str. Mărgăritar nr. 1 (azi, Brazda lui Novac nr. 13, care și atunci era numită Pe brazdă), trăia Nică cismaru sau Nică (Nicolae) Avrămescu, în vârstă de 90 ani. Pe atunci, toate casele, dela căminul de ucenici și acesta, cu nr. 1-11 (construit ulterior), pe Mărgătritar formau o singură proprietate, a lui Achil Ionescu; iar cele de la nr. 13-25 formau iarăși o proprietate cu nr. 1-3 (două case) până la moara Rauteustrauch, azi Oltenească, proprietar fiind Nică Avrămescu, cunoscut în toată mahalaua sub numele de Moș Nică. El locuia în vechea casă de azi cu nr. 13 (atunci 1), având lângă ea un felinar cu gaz (petrol). Restul proprietății era o grădină cu pomi roditori și trandafiri de dulceață – slăbiciunea bătrânului.
Moș Nică, bun creștin, era nelipsit de la biserică. Răposatul preot, Pavel Ionescu, îl respecta foarte mult. Moș Nică avea ca naș pentru cununie și botez al primilor copii (18 la număr) pe Zamfir, cel trecut în pomelnicul de pe crucea de piatră din curtea bisericii. Iaca ce povestea Moș Nică despre biserică:
Pe când biserica se ridicase dela pământ, ca de un stat și jumătate de om, Hristea cirezarul (geambaș, năstrapas de vite), ctitorul bisericii, care se găsea sus pe schelă, a poruncit salahorilor să taie o vacă, adusă dela zahana, pentru mâncarea lor, dar nici unul n-a voit, pe motiv că ei nu taie.
Atunci Hristea s-a dat jos de pe schelă, a tăiat vaca și a jupuit-o singur de piele. Salahorii au început să glumească, în bătaie de joc, pe socoteala lui, și l-au poreclit belivacă. Hristea, auzindu-i, s-a supărat foc, le-a tras o înjurătură, dar mai în urmă, văzând că porecla se menține, a râs și a primit-o de bună. A râs el de râs, dar i-a rămas porecla de Hristea Belivacă, sub care-i cunoscut și azi; iar biserica a luat și ea numele de biserica lui Hristea Belivacă, apoi mai târziu, prin prescurtare, Biserica Belivacă.
Această informație moș Nică o știa de la nașul său Zamfir, pomenit mai sus.”
Pe www.biserica-amaradia.ro, website-ul bisericii Sf. Nicolae – Amaradia, sunt invocate diferite dovezi documentare care arată că Belivacă nu era, de fapt, porecla ctitorului, devenită nume. În Catagrafia judeţului Dolj din anul 1828 sunt menționate nouă familii cu numele Belivacă în satul natal Motoci și una în satul Murgași. Având în vedere că unele din ele erau la a doua generație (ex. Dinu sin Matei Belivacă), înțelegem că, la începutul secolului al XIX-lea, Belivacă era deja un nume de familie vechi.
Despre Hristea Belivacă
Din Monografia bisericii Sf. Nicolae Belivacă de Pr. Ioan Stanciu aflăm că Hristea era originar din satul Motoci, fiind frate cu monahul Clement, stareț al Mânăstirii Motru. La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, el devenise un negustor vestit în Craiova, ocupându-se cu comercializarea vitelor, pieilor și seului.
Hristea a fost căsătorit cu Bălașa, cu care a avut 5 copii (cel puțin până la 1794, când a ridicat biserica). În fresca votivă de pe peretele de apus al bisericii sunt pictați Hristea alături de trei fii (morți de copii – pictați cu mâinile pe piept) și Bălașa alături de două fiice. Într-un articol al lui G. Mil. Demetrescu din Arhivele Olteniei din 1934 reiese că o fiică a lui Belivacă, Maria, căsătorită în anul 1820 cu viitorul preot Anghel Constantin (mai târziu protopop), a avut o fiică, Zânca, ce devine, în anul 1860, soția lui Ștefan Geblescu, membru al unei vechi și renumite familii craiovene.
Belivacă avea întinse proprietăți în Craiova, în apropiere de biserica pe care a ctitorit-o, dar și în partea de nord a județului Dolj. El locuia în preajma bisericii, pe locul unde astăzi se intersectează str. Amaradia cu str. G. Enescu (fostă Sineasca). La „Podișor”, pe str. Petru Rareș, fostă Geblescu (zona „Tabaci” – Facultatea de Medicină), deținea o zalhana pentru tăiatul vitelor. Hristea Belivacă se numără și printre ctitorii bisericii Adormirea Maicii Domnului din Murgași, jud. Dolj.
Unele documente îl menționează pe „bogatul măcelar Hristea” printre prietenii și sprijinitorii lui Tudor Vladimirescu. Înainte de a ajunge pandur, Vladimirescu a fost administrator al moșiei lui Ioniță Glogoveanu din Craiova, făcând și el comerț cu vite.