Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj și în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Municipiului Craiova, sărbătorește Ziua Olteniei, aducând în fața publicului, începând cu data de 21 martie, expoziția „Personalități din Oltenia”. Expoziția este dedicată câtorva figuri remarcabile ale regiunii, precum Constantin D. Fortunescu, George Fotino, Valentin Al. Georgescu, N. I. Herescu, Aurelian Metzulescu, Nicolae Titulescu, C. S. Nicolăescu-Plopșor sau Mihail Săulescu. Vizitatorii vor avea ocazia să admire documente, manuscrise, colaje de fotografii, cărți poștale şi piese tridimensionale din colecţiile Muzeului Olteniei Craiova. Vernisajul expoziției va avea loc la sediul Secției Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova, pe data de 21 Martie, ora 12:00.
Expoziția va conține peste 100 de piese de patrimoniu, între care amintim: „Codicele de legi ce au aparținut lui Alexandru Ipsilanti și Ioan Gheorghe Caragea”, versiune manuscrisă din anul 1821, din colecția lui Mihail Săulescu, „Medalia Conferinței Dezarmării de la Geneva, 1932”, acordată lui Nicolae Titulescu, „Pravilniceasca Condică”, variante manuscrise din anii 1792 și 1800, album ,”Vizitele Domnilor J. Paul-Boncour și Șt. Osusky”, cu ocazia Conferinței Consiliului Permanent al Înțelegerii Balcanice, aparținând lui Savel Rădulescu, secretar al lui Nicolae Titulescu, telegrama Regelui Mihai către N. I. Herescu, etc.
Expoziția își propune o incursiune în viaţa personalităţilor din Oltenia care şi-au adus contribuţia la istoria bogată a provinciei noastre și care au reușit să scoată această regiunea istorică din umbra uitării, acordându-i locul cuvenit în istoria poporului român. Marii olteni sunt de fapt mari români, aceștia făcându-se remarcați prin pasiunea, efortul și dăruirea lor, lăsând generațiilor viitoare o bogată moștenire culturală.