Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat joi, cu prilejul semnării contractului de finanțare pentru proiectul european prin care va fi consolidată, restaurată și amenajată Casa Dianu, că municipiul Craiova va fi înnobilat cu o nouă instituție de cultură, Muzeul Cărții și Exilului Românesc, care va funcționa în clădirea cu statut de monument istoric.
„Este un moment foarte important și fast pentru Consiliul Județean Dolj, deoarece astăzi semnăm contractul de finanțare pentru un nou proiect, în valoare totală de peste 4,5 milioane de euro, sumă care este asigurată prin intermediul fondurilor europene. Acești bani înseamnă foarte mult pentru noi și, dacă ar fi să ne raportăm la bugetul instituției noastre, am vedea că finanțarea nerambursabilă obținută prin acest demers reprezintă o mare parte din sursele proprii pentru investiții ale CJ Dolj în anul 2017.
Proiectul este cu adevărat spectaculos și își propune să pună în valoare un imobil deosebit din centrul Craiovei, Casa Dianu, care a aparținut unei vechi familii boierești, renumite prin personalitățile pe care le-a dat Băniei – magistrați, oameni politici sau profesori. Este un spațiu aparte, iar vizitatorii vor descoperi că multe dintre încăperile acestui edificiu se aseamănă cu cele din Palatul «Jean Mihail», în care funcționează Muzeul de Artă.
Craiova va fi astfel înnobilată cu o nouă instituție de cultură – Muzeul Cărții și Exilului Românesc, care va beneficia de documentele și volumele de carte pe care directorul Bibliotecii Județene «Alexandru și Aristia Aman», Lucian Dindirică, a reușit să le recupereze din Franța și Spania, prin intermediul unor oameni cu totul deosebiți și dragi nouă, cum este și domnul academician Basarab Nicolescu.
Tot aici vor fi aduse donațiile domnilor academicieni Dinu C. Giurescu și Dan Berindei, pentru care vor fi amenajate săli speciale, dar va fi creată și o zonă destinată copiilor, demers prin care ne dorim să-i atragem pe cei mici către lectură“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La rândul său, Marilena Bogheanu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, a afirmat: „Ne aflăm astăzi la Consiliul Județean Dolj pentru a semna un contract important, care vizează o clădire însemnată din Craiova, Casa Dianu, un edificiu superb, cu o arhitectură excepțională, care trebuia să fie pus în valoare. Mai mult, prin ceea ce se va amenaja în acest imobil – un muzeu interactiv, cu echipamente moderne – se va reuși păstrarea memoriei istorice și culturale a regiunii noastre.
Așa cum reiese și din proiect, Biblioteca Județeană «Alexandru și Aristia Aman» deține un fond de carte foarte important, din care fac parte și donațiile unor reputați academicieni, figuri marcante ale istoriei și culturii românești, care au transmis instituției aceste documente prețioase.
Este un demers cu o valoare nerambursabilă de aproximativ 4,5 milioane de euro și o cofinanțare a Consiliului Județean Dolj de 2 la sută din valoarea cheltuielilor eligibile, ceea ce înseamnă aproape 200.000 de euro. În principiu, lucrările se referă la consolidare – atât la demisol, parter, cât și la mansardă, care va fi transformată într-o zonă interactivă, precum și la restaurarea clădirii și la procurarea dotărilor.“
Managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“, Lucian Dindirică, a evidențiat faptul că, în perioada următoare, colecțiile Muzeului Cărții și Exilului Românesc se vor îmbogăți prin intermediul unor noi donații.
„Trăim un moment istoric și asta pentru că această instituție care se inființează astăzi prin semnarea contractului de finanțare este o instituție unică în sine. Toate bunurile culturale, artistice și literare, pe care le va adăposti au fost create în cei 45 de ani de comunism românesc de românii din afara granițelor țării.
S-a încercat și s-a reușit într-o mare măsură recuperarea unora dintre cele mai valoroase fonduri de documente și arhive ale generației exilului. Fără deosebire, toate fondurile și colecțiile care vor deservi viitorul muzeu sunt extrem de necesare pentru îndeplinirea obiectivul nostru de reîntregire a culturii naționale cu întreg tezaurul cultural realizat în afara granițelor României în cei 45 de ani de comunism.
Noua instituție este fondată în jurul a două direcții principale. Pe de o parte, în ceea ce privește zona de muzeu al cărții, vom integra donatiile academicienilor Dan Berindei și Dinu C. Giurescu si, cu titlul de noutate, într-un timp relativ scurt vom primi o importantă colecție de carte cu profil juridic pe care, o vom organiza cu în regim distinct în ansambul viitorului muzeu. Fondul de carte juridică ne va parveni de la doamna ministru Stănoiu, domnia sa, împreună cu soțul, au reunit în decursul mai multor decenii o colecție impresionantă de carte din domeniul juridic pe care o vom aduce, deci, la Craiova.
Pe de altă parte, secția acoperind Exilul Românesc va fi alcătuită din fondurile pe care le-am recuperat până în acest moment, dar si cele pe care le vom recupera în perioada urmatoare. Este vorba aici despre fondurile Basarab Nicolescu, Mircea Eliade și Vintilă Horia, pentru acesta din urmă fiind deja planificat un al doilea transport pentru completarea colecției pe care o avem deja la bibliotecă. Cristian Badiliță, cunoscutul istoric al creștinismului, ne-a asigurat că ne va facilita aducerea la Craiova și donarea tuturor pieselor de mobilier din locuinta lui Mircea Eliade de la Paris. De asemenea, tot aici vom cuprinde și biblioteca și fondul personal al lui Leonid Mămăligă, dar și Arhivele Cenaclului de la Neuilly și ale Asociației Hyperion.
O veste încurajatoare vine de la același Basarab Nicolescu, persoana care demonstrează foarte multă prietenie față de noi, pentru că a reușit să-l convingă pe cunoscutul regizor Andrei Șerban, stabilit la New York, să-și doneze corespondența și arhiva pe care le-a acumulat în perioada celor cinci decenii de existență în exil. Totodată, suntem în tratative avansate cu două asociații românești, din Canada și din Statele Unite ale Americii, continuatoare ale unor asociații din perioada exilului, pentru un viitor transfer de documente inedite către Craiova. Aș vrea să le mulțumesc și doamnelor Ileana Măjină, Dana Pîrîu și colegei mele, Mihaela Dudau, persoanele care, practic, au pus în operă ideile care se vor concretiza în planul viitorului muzeu”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“.
Intrată în administrarea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“ în cursul anului 2016, Casa Dianu, monument istoric impunător al municipiului Craiova, va fi consolidată și reabilitată în cadrul proiectului cu o valoare totală de 4,6 milioane de euro, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, având prevăzută o perioadă de implementare de 48 de luni.
Valoarea de patrimoniu a imobilului, precum și potențialul istoric inestimabil vor fi valorificate și, implicit, redate circuitului cultural și turistic prin atribuirea unei funcții pe măsura istoriei și renumelui acestui vechi așezământ cultural. Edificată de familia Dianu, familie de vază a Craiovei, Casa Dianu va deservi “Muzeul Cărții și Exilului Românesc”, o unitate care va funcționa în cadrul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.
Încăperile clădirii, de un rafinament și o eleganță comparabile cu încintele Muzeului de Artă din Craiova, vor intra într-un amplu proces de reabilitare cu respectarea tuturor detaliilor de epocă. Elementele arhitectonice, precum și întreaga alură a clădirii vor fi revitalizate cu respectarea fidelă a liniilor și aspectelor originale.
Casa Dianu, viitor Muzeu al Cărții și Exilului Românesc, va intra într-un amplu proces de renovare și reabilitare în valoare de 20.725.094,82 RON prin Programul Operațional Regional (POR), Axa prioritară 5: Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Domeniul major de intervenție 5.1: Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/modernizarea infrastructurilor conexe. Contribuția financiară a Consiliului Județean Dolj este în valoare de 2%, restul sumei fiind asigurată prin fonduri europene nerambursabile. Termenul de execuție și implementare efectivă a proiectului este previzionat pentru o perioadă de 44 de luni. Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” este beneficiarul întregului proiect.