În perioada 20-21 mai 2017, craiovenii sunt invitați la a cincea ediție a Zilelor „Mihai Viteazul”. Anul acesta, manifestările din cadrul festivalului vor avea loc în Piața Mihai Viteazul din centrul Craiovei și vor include ateliere meșteșugărești, prezentări interactive, dansuri specifice, lupte, demonstrații, concerte și spectacole pentru cei mari și cei mici.
Program ZILELE MIHAI VITEAZUL
Ediția a V-a, 20 -21 Mai 2017
Piața “Mihai Viteazul“din Craiova
Sâmbătă, 20 mai 2017
10:00 – Ceremonie militară şi depunere de coroane de flori la Monumentul domnitorului Mihai Viteazul – Piața “Mihai Viteazul”
11:00 – Casa Băniei – Discursul lui Mihai Voievod – interpretează actorul Constantin Cicort, urmat de parada medievală pe traseul Casa Băniei – Colegiul Carol I – Piața “Mihai Viteazul“
12:00 – Amplasare corturi – Piața “Mihai Viteazul”
12:00 – Coregrafii și atelier de dans medieval (Domnița Alia şi Grupul Nosa Bistrița)
12:00 – Ateliere de manufactură atașate unei tabere militare (atelier confecționare zale, atelier întreținere și reparații echipament, atelier pielărie) – Compania Ursului Brun
12:00 – Ateliere Artizanat Medieval (Asociația “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”, Asociația “Archery” Craiova)
12:00 – Puncte civile cu prezentări interactive: atelier olărit, atelier interactiv copist mănăstire, atelier interactiv pictat/decorat – Compania Ursului Brun
12:00 – Atelier de bijuterii medievale reinterpretale – Costinela Iocob
12:30 – Atelier de țesut (Colegiul Tehnic de Artă și Meserii “Constantin Brâncuși“ și Cenaclul “Seniori Art”)
12:30 – Moment cavaleresc cu prezentarea armelor din dotare și exemplificarea mânuirii lor (reconstituirea unor tehnici de luptă din evul mediu):
· Asociația “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”
· Arcașii lui Mihai (Asociația “Archery” Craiova)
· Compania Ursului Brun
14:30 – Coregrafii și atelier de dans medieval (Domnița Alia şi Grupul Nosa Bistrița)
15:00 – Spectacol dansuri şi lupte medievale (Asociația “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”)
16:00 – Demonstrație Arcașii lui Mihai (Asociația “Archery” Craiova)
16:30 – Ateliere de jonglerii cu poiuri (Trupa SiriuS Bistrița)
17:00 – Concurs interactiv de tir cu arcul – Asociația “Archery” Craiova
18:00 – Proiecția filmului istoric “Mihai Viteazul” (1970) în regia lui Sergiu Nicolaescu
Distribuție: Florin Piersic, Amza Pellea, Ilarion Ciobanu, Alexandru Repan, Ioana Bulca, Ion Besoiu, Irina Gardescu, Mircea Albulescu, Olga Tudorache, Colea Răutu, Emanoil Petruț etc.
18:30 – Coregrafii și atelier de dans medieval (Domnița Alia şi Grupul Nosa Bistrița)
19:00 – Spectacol demonstrativ – Amplasamentul formațiilor de infanterie (Segment de luptă de pe Neajlov)
· Asociația “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”
· Asociația Archery Craiova
· Compania Ursului Brun
20:00 – Ateliere de jonglerii cu poiuri (Trupa SiriuS Bistrița)
22.00 – Coregrafii și atelier de dans medieval (Domnița Alia şi Grupul Nosa Bistrița)
Toate activitățile se întâmplă în paralel, în intervalul orar sus menționat.
Duminică, 21 mai 2017
11:00 – Puncte civile cu prezentări interactive: atelier olărit, atelier interactiv copist mănăstire, atelier interactiv pictat/decorat – Compania Ursului Brun
11:00 – Coregrafii și atelier de dans medieval (Domnița Alia şi Grupul Nosa Bistrița)
11:00 – Ateliere de manufactură atașate unei tabere militare (atelier confecționare zale, atelier întreținere și reparații echipament, atelier pielărie) – Compania Ursului Brun
11:00 – Atelier de bijuterii medievale reinterpretale – Costinela Iocob
12:30 – Moment cavaleresc cu prezentarea armelor din dotare și exemplificarea mânuirii lor (reconstituirea unor tehnici de luptă din evul mediu):
· Asociația “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”
· Arcașii lui Mihai – Asociația “Archery” Craiova
· Compania Ursului Brun
13:00 – Coregrafii și atelier de dans medieval (Domnița Alia şi Grupul Nosa Bistrița)
13:30 – Atelier creativ Mihai Viteazul, Scenetă istorică – Liceul de Arte “Marin Sorescu“
14:00 – Spectacol dansuri medievale şi lupte (Asociația “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”)
15:00 – Ateliere de jonglerii cu poiuri: Trupa SiriuS Bistrița
16:00 – Demonstrație Arcașii lui Mihai (Asociația “Archery” Craiova)
17:00 – Coregrafii și atelier de dans medieval (Domnița Alia şi Grupul Nosa Bistrița)
17:00 – Concurs interactiv de tir cu arcul (Asociația “Archery” Craiova)
18:00 – Concurs de costume medievale: carnaval şi paradă
18: 00 – Spectacol demonstrativ – Amplasamentul formațiilor de infanterie (Segment de luptă de pe Neajlov)
· Asociația “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”
· Asociația “Archery” Craiova
· Compania Ursului Brun
18:30 – Ateliere de jonglerii cu poiuri: Trupa SiriuS Bistrița
Toate activitățile se întâmplă în paralel, în intervalul orar sus menționat.
19:00 – Concert al Filarmonicii Oltenia din Craiova
19:40 – Grupul de Muzică Veche „Prințese cu Flaute” al Colegiului Național Pedagogic „Ştefan Velovan”
20:00 – Folclor autentic cu rapsodul popular Ion Crețeanu
20:30 – Coregrafii de dans medieval: Domnița Alia şi Grupul Nosa Bistrița
20:45 – Muzică medievală – Concert susținut de Huniadi Cantores
21:35 – Coregrafii de dans medieval (Domnița Alia şi Grupul Nosa Bistrița)
21:50 – Muzică medievală şi tradițională – concert susținut de Cimpoierii de Transilvania
22:40 – Spectacol pirotehnic Hypnotic Beats Pyramid – Trupa SiriuS Bistrița