Cod LMI: DJ-II-m-B-08086.01
Categoria: B – monument de interes local
Natura: Monument de arhitectură
Datare: 1747-1753
Adresa: Str. Pictor Oscar Obedeanu nr. 1, colț cu Brestei nr. 40
Localitate: municipiul Craiova
Județ: Dolj
Biserica Buna Vestire și Sf. Împărați a fostei Mânăstiri Obedeanu din Craiova este una dintre cele mai vechi biserici din oraș, fiind construită în secolul al XVIII-lea de paharnicul Constantin Obedeanu, fost consilier imperial al Olteniei sub austrieci și fost caimacam al Olteniei. Epicentru al unui așezământ religios, cultural și social aparte în peisajul craiovean al secolelor XVIII-XIX (alături de Școala Obedeanu – prima școală din Oltenia și precursoare a celei de-a doua cea mai veche instituție școlară secundară din Principate -, un spital pentru săraci, un azil etc), biserica a fost declarată monument istoric în anul 1915 prin înalt decret regal.
Biserica în secolul XVIII
Veche ctitorie boierească a Paharnicului Constantin Obedeanu, fostul consilier imperial al Olteniei sub austrieci și fost Caimacan al Olteniei pe la 1740, Biserica Buna Vestire și Sf. Împărați a fostei Mânăstiri Obedeanu a fost construită din temelie în anul 1748. Inscripția acestei biserici, existentă și astăzi deasupra ușii de la intrare, ne arată că biserica Obedeanului a fost zidită de acesta cu toată cheltuiala și osteneala sa: “Cu ajutorul Sf(i)ntei și de viață făcătoarei Troiță, acesta sfintă m(ă)năstire, unde se prăznuește hramul Bunei Vestire a prea sf(i)ntei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Maria și a Sfinților Împărați Constandin și Elena, este zidită din temelie și cu toată cheltuiala dumnealui jupan Constandin Obedeanul, Vel-Stol(ni)cu, fiul dumnealui răposatu(lui) Pătru Obedeanu bivvel Sărd(aru) și a jup(ânesei) dumnealui Stancăi Obedeanca(i) și înfrumusețând, cât pe din lăuntru și pe din afara, precum se veade, ca să fie pomeană în veaci dumnealor și părinților și la tot neamul dumnealor, făcând-o în zilel(e) luminatului Domn Io Grigorie Ghica, începându-s(e) de la luna Mai zi(le) 3 la anul de la zidire(a) lumii 7256 iar de la H(ristos) 1748 (N Iorga în Inscripții II p 65 N 174)”. Biserica Obedeanului este considerată singura biserică de cărămidă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea care și-a păstrat pisania originală.
În acele vremuri, în Craiova existau foarte puține biserici de zid, “afară de Sf. Dumitru (Băneasa) biserica Domnească a lui Matei Basarab și probabil Sf. Ilie a Vornicului Ilie Otetelișanu, toate celelalte biserici ale Craiovei erau de lemn.” Conform unui scurt istoric al bisericii fostei mânăstiri Obedeanu semnat de Pr. Drd. Ioan Ioanicescu, biserica și incinta ei au fost construite de meșterii școlii brâncovenești de la Horezu, în stilul specific acestei epoci, cu intrarea principală din Calea Brestei, cu o singură turlă și pridvor deschis cu stâlpi brâncovenești.
Deși nu a jucat niciodată acest rol, Biserica Obedeanu a fost destinată încă de la început de către întemeietorul ei să fie mânăstire, scop pentru care a și înzestrat-o din marea lui avere, pe lângă odoarele bisericești, cu robi țigani și vite de muncă , diverse obiecte și odoare bisericești, dar și vii și moșii din venitul cărora urma să se întrețină mânăstirea cu personalul ei. Pe lângă acest lăcaș, Obedeanu mai făcuse aici și spital pentru săraci, poate primul din acele timpuri din Craiova. Prin testamentul din 24 martie 1753, Constantin Obedeanu lăsa ctitoriei sale moșiile din Dolj (Giurgița, Soca/Seaca, Petroșani, Tencănău, Sulari, Amaradia, Albești și Ișalnița) și Gorj (Mogoșani), heleșteul din Craiova, de lângă mânăstire, cu via și cu tot cuprinseul lui, viile din Turcinești-Gorj, de la Sutești-Vâlcea, de la Vâlcănești și de la Caracal. Pentru grija mânăstirii și păstrarea celor rânduite prin diata sa, el lăsa ca epitropi pe biv vel Stolnicul Constantin Strâmbeanu și pe ginerele său biv vel Șetrarul Ștefan Pârșcoveanu, pe chir Hagi Gheorghe ctitorul Precistei de la Dudu și pe chir Stan Jianu.
Paharnicul Constantin Obedeanu a încetat din viață în ajunul Paștelui, la 21 aprilie 1755, iar văduva sa, jupâneasa Stanca Obedeanca l-a înmormântat în biserica pe care el a ctitorit-o. Pe piatra funerară a lui Obedeanu aflată și astăzi în biserică este scrisă următoarea inscripție: „Supt această piatră să odihnesc oasele dum(nealui) întru H(ristos) răposatul Constantin Obedeanul biv vel Pah(arnic), carele s-au ostenitu împreună cu soția dum(isale) jupâneasa Stanca Ob(edeanca) de au făcut și rădicatu din temelie acest sf(ântu) lăcaș și cu spital de sărac(i), și au făcut și alte multe vrednice lucruri, palaturi și alte ziduri din temelie, numit și constit foarte au fost numele dum(nealui), și au răposat așteptând învierea Patimilor Domnului H(ristos) Ap(rilie) 21 la 7 c-es(uri) din (noapte) leat 7263 (1755).”
După moartea jupânesei Stanca Obedeanca, singurul fiu al ei și al lui Constantin Obedeanu, Dumitrache (Dumitrașcu), a luat din mâna epitropilor administrarea bisericii și a închinat-o prin actul din august 1759 către episcopul Grigorie al Râmnicului Noului Severin. Biv vel Slugerul Dumitrașcu Obedeanu a închinat din nou peste câțiva ani această biserică ca metoh Sfintei Episcopii a Râmnicului, de această dată Episcopului Partenie, printr-un act de închinare din 12 septembrie 1767, semnat de el și de alți boieri ca martori. La început, biserica a servit de reședință episcopală, atunci când Episcopul Râmnicului venea la Craiova (până când aceasta a fost mutată la Biserică Găneasa). În lunga stăpânire a Episcopiei Râmnicului, biserica Obedeanu a prosperat, ajungând printre cele mai bogate, cunoscute și bine îngrijite biserici din oraș. În această perioadă de înflorire a așezământului de la Obedeanu, aici a fost înființată de către Vlădica Chesarie, cărturarul Episcop al Râmnicului, „Școala obștească” pentru învățătura poporului românesc, prima școală din Craiova de învățătură cu un dascăl de slavonă și unul de greacă. Această școală de la biserica Obedeanu din anii 1774-1775 este prima școală din Oltenia, prin care așezământul lui Obedeanu își începe marele său rol istoric și cultural.
Biserica în secolul XIX
La biserica Obedeanu nu a fost numai școală, ci din marile sale venituri se făcuseră aici, de jur împrejur și înăuntrul curții bisericii, încăperi în care își aveau locuința dascălii școlilor, doctori și „alte obraze mai scăpătate” (azil). Toate aceste încăperi ajunseseră pe la 1839 într-o desăvârșită dărăpănare, cel mai probabil din cauza cutremurului din 1838, care ar fi avariat grav întregul așezământ: a dărâmat turla și catapeteasma de zid, a căzut bolta altarului, a produs fisuri în peretele de nord al edificiului. Petrache Obedeanu, urmașul ctitorilor, nepot de fiică lui Dumitrașcu Obedeanu – înfiat de el, spre a-i continua numele și neamul, se plângea în acel an către Domn de risipa ce se face cu venitul și de neîngrijirea averii bisericii de către epitropii numiți de Domn care ar fi lăsat ca sfânta biserică să fie „năpăstuită și dărăpănată în mijlocul Craiovei”. Se vede că biserica Obedeanului ajunsese într-o stare destul de rea, căci Clucerul Petrache Oedeanu duce o lungă corespondență cu Eforia Școalelor, în sarcina căreia trecuse după 1832 și administrația Bisericească, spre a se face această neapărată reparație. S-au obținut întâi bani pentru reparația bisericii și a clădirilor dimprejurul bisericii ajunse în stare de neîntrebuințat, și mai apoi pentru reparatul bisericii după contractul încheiat cu arhitectul D. G. Caneciu din Craiova, cât și pentru repararea clădirilor dimprejurul bisericii, făcându-se și un grilaj frumos de lemn cu stâlpi de zid – aprobare dată în anul 1858 de arhitectul Grigorie Pefca. Reparația radicală a bisericii ar fi avut loc după unele surse între anii 1843-1844, urmând ca între 1857-1858 să fie făcută o altă restaurare, fără modificări structurale. Alte surse menționează anii 1857-1858 ca data restaurării totale a bisericii, când s-a închis pridvorul, s-a ridicat turla – dar nu deasupra naosului, cum ar fi trebuit, ci deasupra pronaosului, s-a mutat pisania de pe peretele pronaosului pe acela al tindei, s-a realizat în frescă tabloul votiv al ctitorior pe peretele de apus al tindei (în interior) și s-a zugrăvit din nou toată biserica.
În pronaos, în peretele din fața intrării, pe o mare frescă se află zugrăvite chipurile ctitorilor și a întregii familii, începând cu biv vel Paharnicul Constantin Obedeanu, soția sa Stanca, născută Brăiloiu, fiica lui Dumitrașcu Brăiloiu (în călugărie Dositei), apoi fiul său Dumitrache sau Dumitrașcu Obedeanu, vel-stolnic, cu soția acestuia Bălașa, născută Fărcășanca; apoi Ioan Argetoianu vel clucer, ginerele lui Dumitrache Obedeanu și soția sa Ecaterina, fiica lui Dumitrașcu, și în cele din urmă chipul lui Petrache Obedeanu, Vel-Agă, fiul Clucerului Argetoianu, înfiat de Dumitrașcu Obedeanu pentru a continua numele Obedenilor, și soția sa Elisaveta, născută Florescu. După felul în care sunt zugrăvite chipurile membrilor familiei Obedeanu, în culori și linii armonioase, pictura bisericii pare a data din perioada 1845-1850, când biserica a fost reparată radical, iar „zugrăveala ei făcută de Pătru zugravul, sub povața și chibzuirea D-lui Lecca profesorul, iar acela sub direcția sau inspirația căruia s-a lucrat această frescă a familiei trebuie să fi fost ultimul viețuitor al Obedenilor din acel timp, marele Aga Petrache Obedeanu”.
Până în 1863, când averile bisericii au fost secularizate de stat, biserica a funcționat ca biserică de sine stătătoare, întreținând pe lângă școală și un spital de bolnavi săraci. În 1869 se poartă o corespondență între Parohia Obedeanu și Ministerul Instrucțiunii Publice privind mandatarea sumelor necesare pentru întreținerea și repararea bisericii, fiind încheiat un contract de reparații cu V. Steinhart. Subiectul întreținerii și reparării bisericii revine în corespondența dintre anii 1876-1886, dar pesemne că fondurile nu au fost niciodată alocate. Odată cu secularizarea, biserica Obedeanu a rămas o simplă biserică de oraș, săracă, ajungând cu timpul neîngrijită și ruinată. Cât despre clădirile înconjurătoare, unde a fost atâta timp școală, ele au mai dăinuit după reînnoirea din 1858 până prin 1888-1889, continuând a fi tot local de școală – de astă dată local de școală primară, după noua organizare a învățământului. Nemaiavând cine să le îngrijească, vechile clădiri ale Obedenilor, ajunse ruine, au fost dărâmate de Primăria Craiovei și înlocuite prin noile clădiri ale celor două școli primare: una de băieți, purtând numele familiei Obedeanu, și alta de fete, ambele pe locul vechilor clădiri boierești ale lui Obedeanu.
La 1865 s-a creat regulamentul pentru înființarea cimitirelor în Craiova, iar la 1867 s-a hotărât înființarea lor. Din acest motiv, până în 1864, nefiind cimitire în orașe, toți morții se îngropau la biserici, fie ei negustori, boieri sau săraci. Astfel, în interiorul bisericii Obedeanului se găsesc mai multe morminte, printre care mormintele ctitorului Constantin Obedeanu și al Ecaterineri, soția biv vel Clucerului Ion Argetoianu, mormântul lui Cornea Brăiloiu, mormântul Pităresei Ana Nenciu (probabil Nenciulescu, fost Caimacan al Craiovei), născută Braboveanu (+1859) și mormântul lui Ioan Sâmboteanu (+1863).
Finalul secolului al XIX-lea și începutul veacului al XX-lea a prins biserica în mijlocul unui proces inițiat de urmașii familiei Obedenilor, purtat de către Colonel Vasile Obedeanu și moștenitorii săi (printre care și pictor Oscar Obedeanu, cel care dă numele actual al străzii pe care se află biserica), contra Statului, pentru restituirea moșiilor bisericii lăsate prin testament de Paharnicul Constantin Obedeanu. În urma procesului dintre anii 1895-1903, prezentat înaintea instanțelor judecătorești de la Craiova și București, întreaga avere a bisericii lasată de întemeietor a trecut pentru totdeuna la Stat.
Biserica în secolul XX
În octombrie 1915, după ce a descoperit la Biserica Madona Dudu clopotul Voievodului Caragheorghe al Serbiei, prof. Ștefan Ciuceanu a descoperit și la biserica Obedeanului în vechea și marea clopotniță a bisericii un nou clopot, tot al lui Caragheorghe, ce pare a fi fost dăruit direct de către Voievodul Gheorghe Petrovici al Serbiei bisericii Obedeanu, pe atunci mânăstire cu hramul Buna Vestire. Clopotul acesta istoric nu mai există la biserica Obedeanu, fiind luat în timpul ocupațiunii țării din 1916-1918 de către Administrația militară germană, așa cum s-a întâmplat cu toate clopotele bisericilor noastre. Acest clopot, ca și cel de la Maica Precista de la Dudu, aruncă o lumină interesantă asupra legăturilor ce existau la începutul secolului al XIX-lea între sârbii răsculați conduși de Caragheorghe și oltenii lui Tudor Vladimirescu, și unii și alții luptând pentru independența națională.
În același an, cu câteva luni mai devreme, în urma rapoartelor înaintate de preotul paroh Sachelar Const. Ionescu Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice și în urma vizitei efectuată de N. Ghica – Budești, N. Iorga și D. Onciu (Președinte al Monumentelor Istorice), biserica a fost declarată monument istoric prin înaltul decret regal 1719/2 iulie 1915. În anul 1924, Comisia Monumentelor Istorice a oferit un ajutor pentru reparații în valoare de 73.000 lei. Lipsită de venituri, biserica a făcut apel la enoriași pentru a contribui la întreținerea ei. În 1932 epitropii bisericii s-au adresat celor 800 de familii din parohie pentru a scoate din lipsuri biserica, ce e „o podoabă prețioasă pentru trecutul istoric-cultural al neamului nostru”: „În dorința ca paraua săracului să se poată împleti cu diamantul bogatului ne permitem a ne adresa tuturor, rugându-vă călduros și chiar, a vă înscrie fiecare cu obolul ce poate și îl lasă inima”. Astfel, între anii 1930-1931 s-au inițiat din nou lucrări de restaurare, de data aceasta modificându-se structura clădirii: s-au înălțat 2 turle (una pe naos și alta pe pronaos), s-a pictat din nou întreaga biserică, păstrându-se doar portretul votiv al ctitorilor, s-au schimbat ancadramentele la ferestre (cele vechi erau mult mai valoroase), s-a construit tâmpla de lemn care se păstrează și astăzi. În 1932 biserica a fost dotată cu mobilier donat de Teodor Demetrescu, C. Goga și N. Miertoiu, în jurul acesteia fiind amenajat un parc.
Cutremurul din noiembrie 1940 a avariat biserica, fără a-i produce, însă, mari stricăciuni.
În anul 1956 s-a înlocuit acoperișul de tablă al bisericii cu un acoperiș greu din olane turcești și s-a împrejmuit cu gard de cărămidă curtea bisericii. La bolta altarului s-a accentuat fisura de la curemurul din 1838, motiv pentru care s-au efectuat lucrări de consolidare, încingându-se cu 2 centuri întregul edificiu.
În vara anului 1983 s-a reinstalat turla bisericii, în ideea readucerii acestui sfânt locaș la forma lui inițială, s-a amenajat curtea, s-a înlocuit acoperișul din olane al bisericii cu un acoperiș ușor din tablă zincată, s-a restaurat pictura din interior de pictorul restaurator Tecuci Păltineanu din București la sfârșitul anului 1985, iar în 18 mai 1986 s-a resfințit biserica de către IPS Nestor Mitropolitul Olteniei. Tot în 1968 s-ar fi ridicat și zidul despărțitor dintre biserică și școală, din inițiativa școlii.
Conform Pr. Drd. Ioan Ioanicescu, din tot ce a fost odinioară așezământul Obedeanu, astăzi mai dăinuie doar biserica și o parte din zidul ce împrejmuiește școala pe laturile de apus și miazănoapte.
Surse:
Scurt istoric al Bisericii fostei mânăstiri Obedeanu – Pr. Drd. Ioan Ioanicescu
George Mil Demetrescu, O veche ctitorie boierească – Biserica Obedeanu din Craiova. Arhivele Olteniei, 01, nr. 02-03, iunie 1922
Preotul C. Ionescu, Biserica Obedeanu. Arhivele Olteniei , 01, nr. 04, decembrie 1922
Parohia Bisericii Obedeanu Craiova, Arhivele Naționale
Parohia Bisericii Obedeanu, Inventar 1845-1935. Arhivele Naționale, Direcția Județeană Dolj
Teodor Danalache, Biserica Obedeanu. CrestinOrtodox.ro