Peste 1000 de piese din aur și argint din „Tezaurul Istoric” al Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) și patrimoniul a 32 de muzee din țară vor sosi în noiembrie la Muzeul Olteniei din Craiova, în cadrul expoziției “Aurul și argintul antic al României”! Proiectul expozițional „Aurul și argintul antic al României”, demarat în decembrie 2013 de către Muzeul Național de Istorie a României, reprezintă unul dintre cele mai mari demersuri de acest fel organizat în România în ultimii 20 de ani.
Cu acest prilej, publicul craiovean va avea posibilitatea de a vedea pentru prima oară, reunite într-un singur loc, cele mai importante capodopere ale orfevrăriei pre- și protoistorice sau de epocă antică din colecțiile muzeale din țară. Vizitatorii vor putea admira: brățările regale polispiralice de aur de la Sarmizegetusa Regia, Tezaurul de la Pietroasa (jud. Buzău), binecunoscut publicului sub numele de „Cloșca cu puii de aur”, ansamblurile princiare getice de la Agighiol (jud. Tulcea), Peretu (jud. Teleorman) sau piese ale unor vestite complexe ale evului mediu timpuriu găsite în imediata apropiere a Clujului, inventarele princiare de la Apahida, tezaurul de la Cluj-Someșeni, tezaurele dacice din argint de la Sărmășag (jud. Sălaj) și Cojocna (jud. Cluj) sau splendidul inventar funerar al unei „prințese” gepide descoperit în anul 2007, cu ocazia construirii ansamblului comercial Polus-Center din comuna Florești (jud. Cluj).
Muzeul Olteniei Craiova deține în cadrul acestei expoziții 43 de obiecte arheologice de o valoare inestimabilă, care recompun sugestiv un generos palier cronologic din zona Olteniei, precum: tezaurul de la Vârtop și numeroase bijuterii!
Până în prezent, în afară de instituția organizatoare (Muzeul Național de Istorie a României), expoziția a mai fost găzduită de muzeele din Timișoara, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Alba Iulia, Sfântu Gheorghe și Buzău.