În perioada 25 – 27 martie, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează Zilele Elena Farago, dedicate împlinirii a 137 de ani de la nașterea poetei Elena Farago, scriitoare, traducătoare și Cetățean de onoare al orașului Craiova, precum și directoarea Fundației Aman. Având o tradiție de peste 30 de ani, manifestarea atrage de obicei sute de școlari și preșcolari, însoțiți de cadre didactice.
Opera Elenei Farago va fi pusă în valoare, în aceste zile, atât printr-o expoziție de carte, prin recitaluri prezentate de elevi, vizionarea unui film documentar: „Personalități craiovene: Elena Farago (1878 – 1954)”, cât și printr-un concurs cu tema „Elena Farago – prietena copiilor”, ediția a XI-a, organizat în colaborare cu Școala Gimnazială „Mircea Eliade”, care se va desfășura în Ludoteca Bibliotecii „Alexandru și Aristia Aman”, coordonator prof. Elena Gavrilă.
Pe parcursul acestor zile vor avea loc vizite la Casa Memorială Elena Farago.