Muzeul de Artă Craiova, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Craiova, vă invită luni, 16 februarie 2015, ora 18.00, la Galeria „Arta” din Craiova, unde va avea loc vernisajul expoziției In Memoriam – Victor Pârlac. Expoziția va putea fi vizitată până la data de 1 martie 2015.
Victor Pârlac, decedat la 7 februarie 2015 la Craiova, a fost unul dintre cei mai importanți artiști plastici din Oltenia. S-a născut la 30 martie 1936, în comuna Făurești, județul Vâlcea. Absolvent al Facultății de Arte Plastice din Timișoara și al Academiei de Arte “Nicolae Grigorescu” din București, artistul a activat în perioada 1995 – 2001 ca Președinte al Filialei Craiova a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A fost un foarte apreciat profesor de pictură al Școlii de Artă “Cornetti”, unde a lucrat din 1964 până în 2006, conducând această instituție, în calitate de director, vreme de cincisprezece ani.