Astăzi, 27 octombrie 2014, se sărbătoresc 76 de ani de la inaugurarea celebrului Ansamblu Monumental “Calea Eroilor”, realizat în municipiul Târgu Jiu de sculptorul Constantin Brâncuși. Ansamblul sculptural, ce reprezintă un omagiu adus eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial, conține patru componente sculpturale: Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit. Ansamblul este inclus pe Lista Monumentelor Istorice, cu codul GJ-III-a-A-09465.
Cu ocazia evenimentului , astăzi a avut loc un pelerinaj pe Calea Eroilor, organizat de Primăria municipiului Târgu Jiu, Consiliul Local Târgu Jiu, Centrul Municipal de Cultură “Constantin Brâncuși”, în parteneriat cu Școala Populară de Artă, Protoieria Târgu Jiu, Inspectoratul Județean de Jandarmi Gorj, Liceul de Arte “Constantin Brăiloiu”, alte școli și colegii din județ. Procesiunea a fost urmată de discursuri ale oficialităților și de o slujbă dedicată soldaților căzuți în luptele de la Podul Jiului din 14 octombrie 1916.
Clipul de promovare a Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”, cu explicații în limba franceză, a fost realizat în 2012, drepturile de autor aparținând Delegației României la Grupul Social-Democrat din Parlamentul European.