Comisia Europeană a propus Parlamentului și Consiliului European desemnarea anului 2018 drept An european al patrimoniului cultural. Comisia urmărește astfel să evidențieze rolul patrimoniului cultural european în promovarea unui sentiment comun de istorie și identitate.
De la situri arheologice la arhitectură, de la castele medievale la tradiții folclorice și arte, cum ar fi pictura, literatura, muzica și cinematografia, patrimoniul cultural al Europei se află chiar în centrul memoriei și a identității comune a europenilor. Bogata sa diversitate națională, regională și locală este un catalizator unic de schimburi între oameni de toate vârstele, din medii sociale, culturi și țări diferite.
La nivel local sau european, patrimoniul cultural favorizează coeziunea socială și integrarea prin regenerarea zonelor neglijate, crearea de locuri de muncă și promovarea unui sentiment social comun.
Din aceste motive și într-un moment în care comorile culturale ale lumii sunt amenințate sau distruse în mod deliberat în zonele de conflict, Comisia Europeană consideră că patrimoniul cultural merită un An tematic European, în 2018. Anul patrimoniului cultural va fi o ocazie pentru a sublinia ceea ce poate face Uniunea Europeană în domenii precum conservare, digitalizare, infrastructură, cercetare sau conștientizare.
Informații suplimentare privind această propunere sunt disponibile aici.
Sursă: Buletinul special al Biroului Europa Creativă România – Cultura, 9 septembrie 2016