Monumentul Eugeniu Carada, Craiova
Cod LMI: DJ-III-m-B-08414
Categoria: B – monument de interes local
Natura: Monument de for public
Adresa: Str. C. D. Fortunescu
Localitate: municipiul Craiova
Județ: Dolj
Monumentul “Eugeniu Carada” din Craiova este un monument de for public amplasat în scuarul cunoscut sub numele de “Fântâna lui Romanescu” din Craiova (astăzi în apropierea Casei Studenților, la intersecția străzilor Arieș, C. D. Fortunescu și Eugeniu Carada). Opera din 1936 a sculptorului Mihai Onofrei este un omagiu adus personalității marelui economist, om politic și gazetar craiovean Eugeniu Carada.
Despre Eugeniu Carada
La 29.11.1836 la Craiova se naște Eugeniu Caradala, fiu al serdarului Nicolae Carada. Primul său învățător este Gheorghe Chițu, ulterior ministru și membru al Academiei Române. Eugeniu învață litere la pensionatul francez al lui Raymond, apoi ia cursuri de drept și literatură la Collège de France din Paris. Între decembrie 1848 – iunie 1849, pe perioada conducerii reacționare sub oblăduire turcească, tânărul Carada, de doar 12 ani, devine neoficial dragomanul (traducătorul) cârmuirii românește din Oltenia, datorită cunoștințelor sale de turcă. În timpul ocupației rusești ce a urmat, Carada e la un pas de exil datorită ideilor sale naționaliste, liberale, dar fuge și se ascunde, întâi în crama unei vii, iar apoi la București. În 1855, după căderea Sevastopolului (Războiul Crimeii), Carada organizează în capitală o manifestație de bucurie pentru izbânda Franței și a aliaților săi. Pentru o scurtă perioadă de timp, este șef de cabinet al ministrului Cultelor. Apoi colaborează la ziarul Naționalul și devine redactor la Timpul.
La adunarea Divanului Ad-Hoc pentru unirea principatelor Muntenia și Moldova, el traduce în franceză lucrările divanului. De asemenea, Carada luptă pentru a împiedica greutățile pe care le întâmpină Unirea prin consfătuiri, articole, piese și versuri înțepătoare la adresa vechiului regim, pe care le recită la reprezentația din 22.01.1859 de la Teatrul Theodorini din Craiova. Este arestat pentru 24 ore de administratorul județului, D. Filișeanu, și amnistiat de A. I. Cuza în ziua unirii. Ulterior, Carada încetează să îl mai susțină pe Cuza, ajungând chiar sufletul coaliției anti-cuziste.
În 1859, Carada îi ia locul lui C. A. Rosetti ca redactor la ziarul Românul. În Arhivele Olteniei , 16, nr. 89-91, ianuarie – iunie 1937, este descrisă o anecdotă amuzantă despre Rosetti și tânărul și talentatul său locțiitor. Într-o dimineață, Carada vine la redacție și găsește pe birou o coală de hârtie pe care Rosetti scrisese două rânduri. Ia condeiul și se apucă de scris în continuarea celor două rânduri. Articolul său este publicat în Românul și, când apare, C. A. Rosetti îi spune cu nedumerire: “Se vede că m-am zăpăcit de tot. Mi se pare că articolul ăsta e al meu, dar nu știu când l-am scris.”
Din 1864, Carada devine principalul membru al coaliției anti-Cuza. El aduce o tiparniță secretă cu ajutorul căreia publică Clopotul, un ziar anti-sistem. Un an mai târziu, i se pune în spate o încercare de “revoluție” și este arestat. După ce iese din închisoare, pleacă cu Brătianu la Paris să obțină consimțământul lui Napoleon III pentru detronarea lui Cuza.
Carada e activ și în plan teatral, literar și artistic. Compune sau traduce sute de piese jucate pe scena Teatrului Național și în teatrele din Iași și Craiova. Scrie versuri, canțonete și e autorul primei operete românești, “Fata de la Cozia”, cu muzică de Flechtenmacher. Mai târziu, Carada se leapădă de activitatea sa artistică, pe care o consideră un păcat al tinereții.
În 1866, C. A. Rosetti, acum ministru al culturii naționale, întemeiază Societatea Academică Română – Academia Română de astăzi – și pregătește decretul prin care îl numește academician pe Carada. Modest, Carada refuză numirea, iar decretul este distrus, la fel ca și decretul regal de numire ca guvernator al Băncii Naționale, în 1883, refuzat din aceleași motive. Încăpățânarea și dârzenia lui i-au adus lui Carada porecla de “Turcul”.
Eugeniu Carada mai este îndrăgostit și de frumos și artă, devenind colecționar de Grigorescu și mecena al realizării unor volume de artă tradițională (țesături, cusături și crestături în lemn). Prin stăruința lui se ridică statuile lui Mihai Viteazul, Ion C. Brătianu, C. A. Rosetti și Monumentul Pompierilor din Dealul Spirei din Capitală și, mai târziu, Monumentul Goleștilor.
În politică, Eugeniu Carada este foarte apropiat de C. A. Rosetti, dar mai ales de I. C. Brătianu. De la un prieten al acestuia din urmă află Carada, la Mainz, referințe bune despre Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Și pe baza informărilor lui Carada, factorii de decizie hotărăsc chemarea la domnie a principelui german. Tot Carada și Brătianu lucrează timp de 24 de ore la proiectul Constituției în vigoare între 1866 și 1918, pe baza căreia se proclamă independența, se încoronează primul rege român sau se dobândește Cadrilaterul. În urma unor abuzuri la alegerile pentru Adunarea Deputaților din 1869, Carada își propune să nu mai calce niciodată în Parlament și se ține de cuvânt. Printre alții, îl acuză drept responsabil și pe noul domnitor.
Astfel, Carada trece de partea reacționarilor care vor să-l înlăture pe Carol și să îl proclame pe prințul Napoleon. Este unul din principalii actori ai mișcării anti-monarhice cunoscute ca Republica de la Ploiești din 1870, compromisă de Al. Candiano-Popescu. Este judecat și achitat, împreună cu ceilalți participanți.
Din același an se retrage de la Românul și pleacă la Paris, unde începe un negoț cu vinuri pentru a strânge fonduri necesare idealurilor sale politice. Din fondurile strânse, Carada întemeiază ziarul L’homme libre și tipărește broșuri de propagandă. Este propus deputat într-o circumscripție electorală a Parisului și apoi director al Băncii Otomane, dar refuză ambele propuneri.
În pragul Războiului de Independență, Carada revine în țară și participă la misiuni diplomatice la Chișinău (alături de I. C. Brătianu, să trateze cu țarul Alexandru și cancelarul Gorciacow participarea României la război), la Budapesta și Mehadia. După începerea ostilităților, Carada pregătește așezarea podului de plute de pe Dunăre, pe care să treacă armata română. Ia parte la lupta de la Rahova și participă la organizarea și echiparea de iarnă a armatei.
Gazetar, om politic, artist, diplomat – dar Carada rămâne în memoria colectivă drept un excepțional economist. Fără să-și asume vreun merit, el conduce din umbră acoperirea datoriilor de război și răscumpărarea Căilor Ferate de la trustul Strusberg, conversiunea datoriilor de stat din timpul crizei din 1900. Se interesează mereu de dotarea țării cu o rețea completă de căi ferate. La construirea podului de la Cernavodă, îl roagă pe ing. Eiffel din Paris să elaboreze un plan, dar Guvernul însărcinează pe altcineva cu realizarea proiectului. Regele Carol îl invită pe Carada la palat pentru a-l ruga să primească demnitatea de director general C.F.R., dar acesta spune că nu este acasă și pleacă pentru câteva zile la Craiova. Motivul este reprezentat de convingerile sale politice republicane și de incapacitatea de a primi funcții de la un monarh pe care încercase să îl detroneze, chiar dacă, în timp, va ajunge să prețuiască monarhia.
Tot Carada organizează reglementările în domeniul Monopolului Statutului și al Creditului Urban și Rural. Pregătește proiectul de lege pentru înființarea unei bănci de scont, ulterior modificat semnificativ de Adunarea Deputaților. Din acest motiv, Carada refuză primirea demnității de Guvernator al Băncii Naționale. În 1883, este din nou ales de acționari drept director al instituției, dar acesta refuză iarăși. Șantajat de prietenul I. C. Brătianu că dacă nu acceptă numirea, acesta se retrage de la Guvern, Carada cedează și acceptă mandatul de director al instituției pe care o va conduce timp de 27 de ani. Sub conducerea lui se construiesc Palatul Băncii Naționale de pe Lipscani, sucursalele și agențiile băncii din provincie (inclusiv sediul Băncii Naționale a României – filiala Dolj, se organizează creditul și ridicarea pieței românești, ajută băncile în toiul crizei din 1900. În 1906 este reales pentru alți 4 ani, dar acuză oboseala și promite că este ultima dată când mai candidează. Carada rămâne la conducerea BNR până în 1910.
Carada a sprijinit mult și românii de peste hotare, ajutând la tipărirea statutelor societății studenților români din Viena, la construirea Catedralei Ortodoxe din Vârșeț (în Banatul iugoslav, azi Vrsac, în Serbia), donând pentru Eforia bisericească și școlară Sf. Nicolae din Brașov, plătind amenzile ziarelor românești din Ardeal sau contribuind la mișcarea românească din Basarabia.
Se spune despre Carada că a avut un rol atât de important în dezvoltarea țării încât Regina Elisabeta l-ar fi numit, după Rege, cel mai puternic bărbat al țării, iar Regele Carol I ar fi cerut ca, la înmormântarea lui Carada, drumul cortegiului să treacă prin fața Palatului Regal, pentru a-i prezenta un ultim salut.
Despre monument
În anul 1935 s-a hotărât, din inițiativă publică și cu sprijinul bănesc al Băncii Naționale, ridicarea la Craiova a unui monument al „naționalistului integru și luminat financiat care a fost Carada”, pentru a sărbători centenarul de la nașterea acestuia.
La concursul inițiat pentru atribuirea lucrării au participat sculptorii S. Severin și Mihai Onofrei. Într-un articol din Arhivele Olteniei din 1936, C. D. Fortunescu considera că propunerea lui Onofrei înfățișa „un Carada solemn, corect, dar rece”, în timp ce macheta lui Severin întruchipa „un Carada voluntar și dinamic”, care era „de preferat, dacă i se corectau liniile și proporțiile soclului”. Comisia de evaluare a acceptat proiectul lui Mihai Onofrei și statuia a fost ridicată cu sprijinul bănesc substanțial al Băncii Naționale.
Conform contractului dintre comitetul de ridicare a statuii și Mihai Onofrei, monumentul ar fi costat 175.000 de lei, fără soclu, care urma să fie executat de comitet după schița artistului. Contractul cuprindea prevederea că statuia va avea înălțimea de 2,30 m, un basorelief cu dimensiunile de 0,45 x 0,50 m, o ramură de palmier, toate aceste piese turnate în bronz fiind evaluate Ia suma de 160.000 de Iei, la care se adăugau alți 15.000 de lei pentru alte două basoreliefuri. Termenul pentru predarea la turnătorie era 1 octombrie, iar pentru aducerea la Craiova de 30 octombrie 1936.
Statuia lui Eugeniu Carada, turnată în bronz, de mărime puțin mai mare decât cea naturală, îl înfățișează pe Carada stând în picioare. Pe spatele soclului poate fi citită inscripția “Pentru o Românie liberă, oricând, oricum, cu oricine și contra oricui. Eug. Carada, 1860”. Pe celelalte trei laturi ale soclului sunt trei basoreliefuri în bronz, întruchipându-l pe Carada ca gazetar în redacția ziarului “Românul”, ca înfăptuitor al textului Constituției (prezentând proiectul în Camera Deputaților) și pe câmpul de luptă, ca organizator al serviciului de intendență, dar și de conducere militară chiar, al armatei române în războiul din 1877-1878. În față, pe soclu, mai este inscripționat numele lui Eugeniu Carada și anii între care a trăit: 1836-1910.
Monumentul lui Eugeniu Carada a fost amplasat în scuarul cunoscut sub numele de „Fântâna lui Romanescu” din Craiova (astăzi în apropierea Casei Studenților, la intersecția străzilor Arieș, C. D. Fortunescu și Eugeniu Carada) și dezvelit pe 28 martie 1937. La ceremonia de dezvelire a statuii s-au rostit discursuri de către reprezentanții Băncii Naționale, ai Guvernului, ai Camerei de Comerț, ai societăților culturale, dar și de către personalități din lumea intelectuală românească. Guvernul a fost reprezentat de C. Angelescu, ministrul Educației Naționale.
Viceguvernatorul Băncii Naționale, C. I. Băicoianu, a ținut un discurs emoționant, din care redăm: „Statuia care se desvelește astăzi, în orașul copilăriei lui Carada, depășește cadrul unei manifestațiuni și a unei recunoștințe locale. Această comemorare poate fi considerată ca un prinos pe care întregul popor românesc îl aduce memoriei aceluia care a fost Eugeniu Carada. El nu a aparținut nici craiovenilor, nici Băncii Naționale a României. A fost un fiu al neamului românesc răslețit în cele patru zări. Pentru acest neam a luptat, a suferit și a biruit Eugeniu Carada greutățile mari și numeroase ce i-au răsărit în cale.”
Ulterior, statuia a fost mutată în grădina de pe str. Maxim Gorki (azi str. Madona Dudu), de lângă Biserica Madona Dudu. Datorită vizibilității reduse pe care o oferea respectivul amplasament, statuia a fost readusă după 1990 pe amplasamentul original. Cu acea ocazie, strada de la vest de scuarul în care se află statuia a primit numele lui Eugeniu Carada.
În 2012, odată cu lucrările la pasajul subteran din Craiova, monumentul a fost ridicat de pe soclu și depozitat în Parcul Nicolae Romanescu. Din toamna lui 2014, statuia poate fi admirată pe amplasamentul original.
Surse:
Arhivele Olteniei, anul XV, nr. 83-85, ianuarie – iunie 1936
Arhivele Olteniei, anul XVI, nr. 89-91, ianuarie – iunie 1937
Gheorghe Gherghinescu, “Banca Națională a României – Sucursala Craiova. Băncile în Cetatea Băniei. Volumul I – Evoluții istorice până la Primul Război Mondial”. Editura Oscar Print, București, 2015, p. 63
Virgiliu Z. Teodorescu, „Sculptorul Mihai Onofrei. Mărturii monografice”. Editura Junimea, Iași, 2003
Monumentul lui Eugeniu Carada din Craiova, Wikipedia