Casa scriitoarei Elena Farago, azi Biblioteca Alexandru si Aristia Aman
Cod LMI: DJ-II-m-A-08026
Categoria: A – monument de interes național
Natura: Monument de arhitectură
Datare: 1898
Adresa: Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 9-A
Localitate: municipiul Craiova
Județ: Dolj
Casa scriitoarei Elena Farago din Craiova se află în centrul orașului Craiova, în aceeași curte cu sediul central al Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”. Aici a locuit poeta Elena Farago din 1921, când a fost numită director al Fundației “Alexandru și Aristia Aman”, până în 1954, când a murit. În prezent, clădirea adăpostește birouri administrative ale instituției și o expoziție memorială permanentă în camerele locuite de către poetă. Expoziția cuprinde 396 exponate: scrisori, documente originale, fotografii ale familiei, fotocopii, reviste și cărți, obiecte personale, piese de mobilier și alte obiecte care au aparținut poetei și familiei sale.
Istoricul imobilului
Clădirea a fost construită în anul 1898 ca și “casă mică” a familiei Grigore și Elena Lăceanu, în aceeași curte cu reședința lor principală, azi sediul central al Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”. Grigore Lăceanu ( 1800, Tulburea, Gorj – 22 aug. 1878, Craiova) a fost un proprietar și negustor care a deținut funcțiile de pitar (1841), serdar (1855) și deputat în Divanul ad-hoc al Țării Româneşti (1857). A fost căsătorit cu Elena Lăceanu, cu care a avut o fiică, Aristia (1833, Craiova – 20 aug. 1904, Ems, Germania).
În 1853, Aristia Lăceanu s-a căsătorit cu Alexandru Aman, alături de care a fondat muzeul și biblioteca Aman în fostele case ale părinților ei, ulterior cunoscute drept casele Aman. Prin testamentul său din 14 mai 1901, Aristia Aman își donează imobilele și averea Primăriei Craiova:
“Voesc, conform dorinței mult regretatului meu soț, ca în casele mele din acest oraș, cu tot locul și dependințele lor din strada Cogălniceanu, Primăria Craiovei să înființeze și întreție pentru totdeauna o bibliotecă publică în etajul de jos și un muzeu cu o galerie de tablouri în etajul de sus al acestor case. Dependințele acestor case vor servi pentru locuință personalului în serviciul bibliotecei și muzeului.”
La data de 21 decembrie a acelui an, Fundația “Alexandru și Aristia Aman” era inaugurată în prezența ministrului Instrucțiunii Publice de atunci, Spiru Haret.
În septembrie 1921, poeta Elena Farago a fost numită directoare a fundației pe care a condus-o timp de peste 30 de ani. În tot acest timp, ea a locuit și a creat în casa mică a Amanilor, pe care a transformat-o într-un adevărat salon literar în care a polarizat oamenii de litere și de cultură din Craiova, dar și în care ținea cursurile de literatură și istoria artei din cadrul Universității libere craiovene, devenită la propunerea lui N. Iorga, Prietenii Științei. Imobilul a constituit atât locuința Elenei Farago, cât și un loc preferat de întâlnire al iubitorilor de artă și literatură, până la moartea poetei, în anul 1954.
Expoziția permanentă a a Casei Memoriale Elena Farago a fost realizată în anii ’80 în casa scriitoarei Elena Farago cu sprijinul profesorului universitar dr. C. D. Papastate – cel care a scris prima monografie dedicată Elenei Farago, și fiului său, Mihnea. Cu această ocazie au fost expuse 396 exponate care omagiază viața și activitatea poetei: documente originale, fotocopii, fotografii de familie, tablouri, corespondență, piese de mobilier, obiecte personale, manuscrise, cărți și reviste, premii și distincții.
În anul 2007, beneficiind de sprijinul financiar al Consiliului Județean Dolj, casa scriitoarei Elena Farago – clădire de patrimoniu – a fost consolidată și modernizată din temelii. În prezent, edificiul adăpostește birouri administrative ale Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman” și expoziția memorială permanentă, deschisă vizitatorilor de luni până vineri (intrarea este liberă).
Despre Elena Farago
Elena Farago, reprezentantă strălucită a literaturii române și a vieții culturale craiovene, s-a nascut la 29 martie 1878 la Bârlad. Descendentă dintr-o veche familie de origine greacă (Tomaide după mamă, Paximade după tată), Elena a fost al doilea copil din cei șapte ai soților Anastasia și Francisc Paximade. A avut o copilărie dificilă, pierzându-și trei frați (între anii 1884-1890), mama (1890) și tata (1895). Stabilită la București după o boală grea, pe perioada căreia a fost internată la Colțea, lucrează ca guvernantă a copiilor lui I. L. Caragiale, în casa căruia îi cunoaște pe Al. Vlahuță, G. Coșbuc și G. Ranetti.
Se căsătorește cu Francisc Farago – economist, ulterior numit director al Băncii Populare din Craiova din 1905, alături de care se mută în Bănie, unde va rămâne tot restul vieții. Cei doi au avut împreună doi copii, pe Mihnea (adoptat) și pe Coca (botezată Ana-Virginia).
Debutul literar al Elenei Farago are loc de timpuriu, din 1898, cu un reportaj sub pseudonim. Marele ei prieten Nicolae Iorga o îndeamnă să publice în 1906 și primul volum de poezii, “Versuri”, la Editura “Luceafărul” din Budapesta, primit bine de critica literară. Au urmat apoi volumele “Șoapte din umbră” (1908), “Traduceri libere” (1908), “Din taina vechilor răspântii” (1913), “Șoaptele amurgului” (1920), “Poezii alese” (1924), “Nu mi-am plecat genunchii” (1926), “Poezii” (1937).
Elena Farago a scris literatură pentru copii, majoritatea volumelor fiind în versuri: “Pentru copii” (I, 1913; II, 1920), “Copiilor” (1913), “Din traista lui Moș Crăciun” (1920), “Bobocica” (1921), “Să nu plângem” (1921), “Să fim buni” (1922, proză), “Ziarul unui motan” (1924, proză), “Într-un cuib de rândunică” (1925, proză), “A ciocnit un ou de lemn” (1943), “Într-o noapte de Crăciun” (1944), “4 gâze năzdrăvane” (1944) ș.a.
La Craiova, Elena Farago a întemeiat, împreună cu I. B. Georgescu, C. Gerota, I. Dongorozi și C. D. Fortunescu, o revistă literară remarcabilă – “Năzuința” (1922-1925) – la care au colaborat, printre alții: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. S-a aflat în fruntea Cercului cultural al Craiovei și în colectivul de conducere al revistei Ramuri, unde a concentrat în jurul său viața redacțională a revistei. Aici s-au întâlnit E. Gârleanu, L. Rebreanu, L. Blaga, V. Eftimiu, I. Minulescu, N. Iorga și alții. Poeta a patronat și o revistă educativă pentru copii și tineret, “Prietenul Copiilor” (1943-1946).
Activitatea literară a Elenei Farago i-a adus acesteia numeroase premii și distincții. A fost laureată a Academiei Române cu Premiul “Adamachi” pentru volumele “Șoapte din umbră” (1908) și “Traduceri libere” (1908), apoi pentru volumele “Șoaptele amurgului” (1920) și “Din traista lui Moș Crăciun” (1920), cu Premiul “Neuschotz” 1927 pentru “Ziarul unui motan” (1924), a primit și Premiul Internațional “Femina” (1924), iar în 1938 Premiul Național pentru Literatură. Regele Carol al II-lea i-a acordat poetei, pentru merite literare, medalia “Bene Merenti” – clasa I și “Ordinul Meritului Cultural” – portret Cavaler clasa a II-a.
Elena Farago a fost membră a Societății Scriitorilor Români din 1909 și cetățean de onoare al Craiovei din 1947. În 1978, la propunerea UNESCO, poeta a fost omagiată la împlinirea a 100 de ani de la naștere.
Surse:
„Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman Craiova la centenar 1908-2008„, Ed. Fevrodest, Craiova, 2008
„Documentar Elena Farago – Coca Farago„, prof. dr. Ion Pătrașcu, prof. Mariana Leferman, Craiova, 2000