Biserica Sf. Treime Craiova
Cod LMI: DJ-II-a-B-08057
Categoria: B – monument de interes local
Natura: Monument de arhitectură
Datare: 1765-1768, ref. 1906
Adresa: Str. Maiorescu Ioan 9
Localitate: municipiul Craiova
Județ: Dolj
Situat în zona centrală a municipiului Craiova, ansamblul bisericii Sfânta Treime este un complex arhitectural aparte, constituit din biserica propriu-zisă (cod LMI DJ-II-a-B-08057.01), cu hramul Sfânta Treime, și turnul de intrare (cod DJ-II-a-B-08057.02). Vechi paraclis domnesc, monument istoric și religios de importanță deosebită, biserica Sfânta Treime Craiova este un lăcaș de cult al cărui trecut spectaculos este prea puțin cunoscut.
Construirea lăcașului de cult
Biserica “Sfânta Treime” (vechi “Sfânta Troiță” sau biserica Știrbei) este ctitoria bătrânei jupânese Dumitrana Știrbei stolniceasa, zisă Știrboaica, fiica învățatului Constantin Strâmbeanu și văduva Marelui Logofăt Constantin Știrbei, fost caimacam al Craiovei în anul 1741. Construcția bisericii Sf. Treime Craiova a început în 1765, un document din data de 15 decembrie a acelui an atestând că stolniceasa “făcuse o biserică lângă casele sale din Craiova”, nu departe de reședințele de atunci ale banilor Craiovei, actualele Casele Băniei. Paraclisul boieresc, construit din zid, este trecut în lucrarea “Istoria Daciei” printre cele cinci biserici de piatră ale orașului “a lui Petre Bojiu, a Știrboaicei, a Sfântului Ioan, a Ungurelului și a Jianului”. El a fost terminat în anul 1768, remarcându-se prin stilul brâncovenesc, forma de cruce, turla zveltă de deasupra naosului și pridvorul cu colonade.
Jupâneasa Dumitrana a avut grijă nu doar de construcția lăcașului de cult, ci și de înzestrarea și împodobirea acestuia. În 1781, ea comanda un policandru cu 24 de sfeșnice și îi scria unui prieten negustor din Sibiu, cerându-i acestuia să-i aducă “20 de tefele de aur bun leșesc, câte 3 lei și jumătate tefeaua”. Zugravul care s-a ocupat de zugrăvirea paraclisului fusese tocmit din Sibiu în anul precedent de Barbu, fiul Dumitranei. La 1790, biserica a fost dotată cu un clopot de 100 de livre (pfunzi), cu inscripția “acest clopot s-a făcut de dumneaei stolniceasa Dumitrana Știrboaica și l-au așezat la hramul sfintei Troițe în Craiova”, ce se păstrează și astăzi în turnul de intrare.
Biserica Sfânta Treime Craiova în secolul XIX
În anul 1811, în curtea bisericii au fost construite mai multe chilii cu etaj, probabil în vederea amenajării unui așezământ monahal. Ele au fost ridicate după dorința exprimată în testamentul său de fiul Dumitranei, vornicul Barbu Știrbei: “Toți banii mei care se vor găsi în argint și aur, toți îi las prea iubitei mele soții Catinca, ca să dea și să-mi caute sufletul și să se facă chiliile la Sfânta Troiță din Craiova cu două rânduri de case, adică și casele deasupra chiliilor.”
Un deceniu mai târziu, în 1821, în aceste chilii s-au adăpostit arnăuții veniți de la București pentru a-l prinde pe Tudor Vladimirescu. Arnăuții au produs mari stricăciuni bisericii, aceasta necesitând reparații.
În anul 1823 a fost refăcut acoperișul cu bani de la epitropul bisericii, serdarul Dimitrie Aman, ale cărui case se aflau în imediata apropiere.
„Zapisulu nostru la măna dumnealui Sărdaru Dumitru Amanu precumu să să știie că ne-amu tocmitu cu dumnealui ca să acoperimu de iznovă biserica Sfintei Troiți cu șindilă măruntă, lucrată bine, bătută înu patru, și, căți căpriori sau alte lemne voru fi putrede, să avemu a le schimba, să punemu altele noi; asemene și turnurile. Pentru care acest lucru are dumnealui să ne dea șindilă, lănteți, căpriori, cuiele, cătu va fi de trebuință, iară noo, pentru lucru, are să ne plătească la totă miia de șindilă căte tl. 4,20. Iaru alta nimicu. Și noi să fimu silitori a face lucru bunu, sănătosu, și înu sorocu pănă la Sfete Dimitriie să avemu să o isprăvimu. Iaru, nefiindu următori, orice să va întămpla biserici, să fimu noi răspunzători. Și pentru mai bună încredințare ne’mu pusu degetulu înu locu de pecete, ca să știie.
1823, Septv. 24.
Eu, Runcea dulghieru.
Eu, Marinu dulghieru.”
La începutul ocupației rusești din 1828-1834, veșmintele bisericii au fost trimise la Călimănești, iar icoana Maicii Domnului ascunsă în ostrovul de acolo.
La cutremurul din 1838 s-au înregistrat noi stricăciuni, biserica fiind reparată 2 ani mai târziu de Ecaterina (Catinca) Bibescu și fiul său, marele logofăt Barbu Știrbei, viitorul domn al Țării Românești. Tot în 1840 s-a așezat și pisania care menționează primii ctitori ai bisericii Sfânta Treime. Odată cu înscăunarea lui Barbu Știrbei, nouă ani mai târziu, paraclisul boieresc al familiei Știrbei devine biserică domnească în care se află înmormântați Dumitrachi (Dimitrie) Bibescu, mare șertar, stolnic, clucer, mare vistier, logofăt și vornic, și soția lui, Catinca Văcăreasca, părinții domnitorilor Țării Românești Barbu Dimitrie Știrbei și Gheorghe Bibescu.
În 12 octombrie 1857, în spațiul dintre biserica Sfânta Treime și Școala Centrală din Craiova (actualul Colegiu Național „Carol I”) a avut loc o întâlnire publică, prounionistă, care l-a inspirat pe pictorul Theodor Aman, care locuia în imediata apropiere, să picteze celebrul său tablou “Hora Unirii la Craiova”. O jumătate de secol mai târziu, casa în care locuia Theodor Aman a fost achiziționată de epitropia bisericii. Aceasta va fi demolată mai târziu pentru a face loc unei zone de spațiu verde.
În anul 1890 s-a încercat construirea unui spital din fondurile bisericii, dar această inițiativă nu a putut fi realizată. În schimb, a fost construit un dispensar medical pentru săraci, adăpostit provizoriu în casele din curtea bisericii, întreținut din veniturile paraclisului, din moșiile aferente și din donaţii. Acesta a fost mutat în jurul anului 1940 într-un alt spațiu aflat în prezent pe strada Islaz, unde funcționează astăzi dispensarul studențesc al Universității din Craiova.
Reconstrucția sub bagheta lui André Lecomte du Noüy
Finalul secolului al XIX-lea a scos la iveală necesitatea unor noi reparații la Biserica Sf. Treime Craiova. Restaurarea acesteia a durat până în 1906, paraclisul fiind reclădit pe vechile temelii, pe cheltuiala și sub ctitoria fiilor lui Barbu Știrbei Vodă, principii Alexandru și Dimitrie Știrbei, după planurile arhitectului și restauratorului francez André Lecomte du Noüy. Pe lângă reconstrucția bisericii, ctitorii Alexandru și Dimitrie Știrbei s-au ocupat și de construcția turnului de intrare, ce datează tot din 1906, și de decorarea și amenajarea bisericii. S-a realizat pictura interioară, s-a așezat o catapeteasmă de stejar, sculptată și aurită, și a fost adus mobilier din Franța. În același an, pe 15 octombrie, a avut loc și resfințirea Bisericii Sfânta Treime, slujba fiind săvârșită de către Atanasie Mironescu, episcopul Râmnicului, în prezența ctitorilor, epitropilor și a credincioșilor.
La un an după resfințirea bisericii, sculptorul francez Jean-Jules-Antoine Lecomte du Nouÿ, fratele arhitectului, a executat monumentul dedicat domnitorului Barbu Știrbei. Acesta, considerat a fi primul monument public ridicat în Craiova, a fost amplasat în curtea bisericii și a fost inaugurat în data de 8 decembrie 1912.
În acea perioadă, André Lecomte du Noüy era solicitat foarte des de Casa Regală a României pentru a contribui la reconstrucția, restaurarea sau supravegherea lucrărilor la diferite clădiri de prim rang, precum Castelul Peleș, Biserica Trei Ierarhi și Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași, Mânăstirea Argeșului, Mitropolia din Târgoviște și Biserica Domnească Sfântul Dumitru din Craiova. Deși unele surse menționează că vechea arhitectură a bisericii fost respectată, astfel încât aceasta și-a păstrat aerul brâncovenesc de la început, Nicolae Iorga, în lucrarea „Orașele oltene și mai ales Craiova pe pragul vremilor nouă”, susține că biserica era “o refacere în stil moldovenesc după reparația din 1840.” Nu ar fi prima controversă care ar uni activitatea și numele lui Lecomte du Noüy la noi în țară!
Evoluția bisericii în secolele XX și XXI
La 1909, parohia Sfânta Treime număra 225 familii (cu 656 suflete). Paraclisul era condus de o epitropie, bugetat de Fundația Știrbei (ceea ce i-a creat renumele de biserică particulară) și păstorit de preotul Zamfir Ionescu, absolvent al Seminarului teologic inferior (din 15 octombrie 1906), și diaconul Petre Partenie, licențiat în teologie (din 7 ianuarie 1908). Printre epitropii care au gestionat averile bisericii s-a numărat și Anton C. Brăiloiu (prefect de Dolj), care a fost înlăturat în urma unui conflict cu Știrbei. Astfel, în locul lui a fost numit epitrop maiorul austriac de confesiune romano-catolică Alfred de Marentzeler, care a reparat biserica, a dărâmat chiliile și a amenajat o grădină pe locul lor. Ulterior, în perioada primului război mondial, epitrop al Bisericii Sfânta Treime a fost Mihalache Măinescu, președinte al Curții de Apel din Craiova.
Conform “Vieața Bisericească în Oltenia: Anuarul Mitropoliei Olteniei” din 1941, parohia număra 96 familii (cu 409 suflete), avea un cor bisericesc mixt și o bibliotecă parohială cu 361 volume. Numărul mic de enoriași, ce se păstrează și în ziua de astăzi, se explică prin faptul că biserica s-a transformat foarte târziu din paraclis voievodal în biserică de enorie și că enoriașii nu au fost implicați în rezolvarea problemelor cu care s-a confruntat parohia, acestea fiind soluționate de fundația din care făceau parte urmașii ctitorilor și epitropii lăcașului de cult.
Finalul secolului trecut a coincis cu lucrări de refacere a picturii în 1995, an în care, la data de 12 iunie, a avut loc o nouă slujbă de resfințire a bisericii, săvârșită de Mitropilitul Olteniei Nestor Vornicescu. Din păcate, începutul acestui veac a coincis cu demolarea, la solicitarea Primăriei Craiova, a gardului și zidurilor care împrejmuiau lăcașul de cult, deși acestea făceau parte din ansamblul bisericii, inclus pe lista monumentelor istorice din România. Demolarea zidurilor din noiembrie 2008 a avut scopul de a crea un spațiu deschis în jurul bisericii, pentru a o integra în noul peisaj arhitectural al Pieței Mihai Viteazul.
Surse:
Corespondența lui Dimitrie Aman, negustor din Craiova (1794-1823), publicată după originalele păstrate în „Museul Aman” din Craiova de N. Iorga. București, 1913